marți, 2 septembrie 2014

Bolile mintale, trupeşti şi spirituale

Jean Claude Larchet despre bolile mintale, trupeşti şi spirituale

,,Răul (boala) este abaterea lucrării puterilor (facultăților) sufletești, sădite în fire, de la scopul lor, și nimic altceva" (Sfântul Maxim Mărturisitorul).


R: Domnule Larchet, vorbiți despre boli, ați scris o trilogie despre bolile mintale, trupești și spirituale. Cum le putem distinge și care este legătura dintre acestea?
JCL: Este important să facem distincția între bolile mintale și cele spirituale. Din acest motiv, unii vorbesc pe de o parte, de boli trupești, iar pe de altă parte, de boli ale sufletului. Nu îmi place expresia „boli ale sufletului”, deoarece este una ambiguă, putând face trimitere fie la bolile mintale, fie la cele spirituale, care sunt două lucruri diferite. În realitate trebuie să facem distincție între trei lucruri complet diferite. Există bolile trupești, boli ale trupului, există bolile mintale care privesc viața noastră psihică și, în fine, bolile spirituale care sunt un lucru distinct. Ce sunt, așadar, bolile trupului? Este un lucru cunoscut de toată lumea: cele care produc dereglări în trupul nostru. Ce sunt bolile mintale? Sunt probleme ce clatină universul nostru psihic, precum dezvoltarea exagerată a imaginației, tulburări de memorie, probleme de logică, fobii față de anumite obiecte, tulburări ale poftei de mâncare pentru care există cauze psihice etc. Există, în fine, bolile spirituale. Ce sunt acestea? Tulburări apărute în relația noastră cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, din moment ce omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că tot ceea ce are și este va fi determinat de o relație concretă cu Dumnezeu, fie pentru a-L primi, fie pentru a-L respinge. Bolile spirituale sunt, așadar, boli ale relației noastre cu Dumnezeu, fiind incluse aici atât lucrarea trupească, cât și cea proprie psihismului nostru. Ca urmare, bolile spirituale nu sunt pur și simplu boli ale minții, ale duhului care se găsește la un al treilea nivel, dincolo de cel al trupului și al sufletului, ci cuprind întregul existenței noastre în relația ei , negativă sau pozitivă, cu Dumnezeu. Aceste trei tipuri, așadar, de boli se pot manifesta simultan. Un om poate suferi de boli trupești, mintale și spirituale, care pot avea sau nu legătură între ele. De pildă, există boli trupești care au o cauză firească, deși toate bolile își au rădăcinile în căderea omului, în păcatul strămoșesc, [iar nu în fire]. Totuși, în stadiul actual al umanității, există oameni sănătoși, dar care suferă de boli, de cancer sau altceva, după cum putem vedea și în viețile sfinților contemporani, cum ar fi Gheronda Porfirie sau Gheronda Paisie, care erau bolnavi, dar sufereau de boli cu cauze firești, nu duhovnicești. Bolile trupești, însă, pot avea și cauze psihice, caz în care vorbim de boli psiho-somatice, așa cum, totodată, o boală trupească poate avea o cauză spirituală. De pildă, când avem o anume patimă, să spunem lăcomia pântecelui, când mâncăm mult, dăm pricină unor boli, cum ar fi probleme cardiace, probleme ale sistemului circulator sau, iarăși, când ne mâniem, provocând astfel disfuncții în organismul nostru, de asemenea, când suntem cuprinși de stresul ce ține de planul duhovnicesc, avem de a face cu dereglări ale organismului etc. Prin urmare, bolile spirituale pot avea trei cauze distincte: cauze trupești, lucru vădit de Părinții Bisericii, după cum, de altfel, subliniază și Sfântul Grigore de Nyssa. Consumul mare de alcool, de pildă, produce probleme la nivel mintal, deci cauza este una trupească. Cauză poate fi și diavolul însuși, lucrarea diavolească, dar această influență nu trebuie exagerată. Se întâmplă ca unele persoane să fie demonizate, dar nu putem explica toate bolile spirituale prin prisma luării în stăpânire de către demoni și să le atribuim lucrării diavolului. Sunt puține cazurile care se datorează demonizării. Și, desigur, există și cauze spirituale pentru o serie de boli spirituale. De pildă, paranoia este adeseori pusă în legătură cu trufia, depresia este corelată cu ceea ce Sfinții Părinți numesc tristețe sau akedie. Procedura de identificare a cauzelor pentru fiecare situație este una complicată. În unele cazuri, bolile mintale pot fi vindecate prin tămăduirea trupului, în alte cazuri prin cea a sufletului, iar în alte situații prin intermediul unei abordări speciale în ceea ce privește aceste boli mintale. Personal, nu mă declar împotriva psihoterapiei. Nu cred că terapeutica bolilor spirituale ne permite să ocolim psihoterapia. Acest lucru este valabil în situația în care o boală spirituală este nemijlocit legată de una mintală. Dar există și cazuri în care o boală mintală nu are legătură cu una spirituală. Așa se face că vedem oameni sănătoși duhovnicește, care cu toate acestea au probleme psihice sau suferă de boli trupești. Trebuie să adoptăm o abordare rezervată în privința celor spuse.  Într-o altă carte pe care am scris-o, intitulată Conștiință duhovnicească, în cadrul căreia analizez aceste trei tipuri de boli, arăt că trebuie să fim atenți în privința unor psihoterapii, deoarece problema constă în faptul că unele psihoterapii sunt inofensive, dar altele se bazează pe o antropologie structurată amănunțit. De exemplu, psihanaliza lui Freud sau Jung. Demonstrez faptul că în multe cazuri antropologia și teologia nu se pot pune de acord. Sistemul lui Freud, de pildă, este întemeiat pe ateism, având așadar o percepție asupra omului care nu se împacă cu cea proprie creștinismului. Și la Jung există probleme de natură teologică, acesta considerând, de pildă, că satana este cea de a patra persoană a Sfintei Treimi și că omul, pentru a avea o dezvoltare psihică firească, trebuie să înglobeze răul în viața sa, lucru total ireconciliabil cu doctrina creștină. Trebuie, așadar, să fim foarte circumspecți în privința psihoterapiei și să dăm, totodată dovadă de o ascuțime a minții. Cred că un lucru important în abordarea bolilor este ascuțimea minții. Marii Părinți duhovnicești, Bătrânii [cu autoritatea unui Gheronda] au această ascuțime, după cum i-am cunoscut citindu-le viața, sunt capabili să pună îndată un diagnostic al bolii, când se apropie cineva de ei. Părintele Porfirie, de pildă, era capabil să spună „aveți această boală” sau „cauza este trupească, mintală, spirituală” etc. Sigur, problema este că în zilele noastre nu sunt mulți Părinți care să aibă o asemenea ascuțime a minții [harisma străvederii] și să ne vorbească astfel. Dar asemenea întâmplări putem găsi în scrierile Părinților.
Sursa: http://www.pemptousia.ro/2012/12/jean-claude-larchet-interviu-pentru-postul-de-radio-al-bisericii-greciei/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu