joi, 4 septembrie 2014

Invăţături pentru “limpezire sufletească”


  • “Sporirea noastră duhovnicească depinde şi de noi şi de duhovnic. De multe ori depinde mai mult de noi decât de duhovnic, pentru că pe duhovnic îl întâlnim mai rar, dar cu noi ne-ntâlnim în toată ziua, în toată clipa. Depinde de noi, de râvna noastră, de dorinţa noastră de îmbunătăţire, de hotărârea noastră pentru a fi în legătură cu Dumnezeu, de reproşurile pe care ni le facem pentru întrebări, pentru neîmpliniri…”(Ne vorbeşte Părintele Teofil, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997)
  • “Ce putem face atunci când nu mai putem face diferenţa dintre un lucru rău sau bun? Să întrebăm pe cei care au conştiinţă superioară nouă.” (Ne vorbeşte Părintele Teofil, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997)
  • “Cei mai mulţi dintre credincioşii noştri nu au duhovnic. Cei care se spovedesc o singură dată pe an, în Postul Paştilor, poţi să zici că n-au duhovnic. Unii se spovedesc în două minute, poate nici două minute, acela poţi să zici că n-are duhovnic! Duhovnic are acela după care se orientează, care ţine legătura cu duhovnicul. Dacă nu-i aşa, n-are duhovnic, are un preot la care s-a spovedit şi Doamne-ajută!” (Ne vorbeşte Părintele Teofil, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997)
  • “Postul nu este un mijloc în înţelesul acesta, că trebuie să îl ţii într-un anumit fel, că dacă nu-l ţii aşa nu te mântuieşti şi dacă-l ţii aşa, te duci în rai. E o chestiune de disciplină, e un mijloc. Dacă-l ţii aspru sau nu-l ţii aspru, asta-i o chestiune a ta, personală, după trebuinţele personale, după organismul pe care-l ai şi după munca pe care o desfăşori… Bineînţeles că aici, în părţile acestea, unde lucrează oamenii în mediul toxic, de exemplu, în fabricile de la Victoria şi de la Făgăraş, unde li se dă lapte anume ca să poată face faţă la mediul acela, nu li se poate spune oamenilor să ţină postul şi să nu bea laptele care li se dă, pentru că ei au un regim pe care cei de demult nu l-au avut şi pe care nu l-au prevăzut.” (Ne vorbeşte Părintele Teofil, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997)
  • “Sfintele slujbe ne dau prilejul sa ne orientăm sufleteşte spre Dumnezeu, ni-L pun pe Dumnezeu în atenţia noastră, Îl aduc în conştiinţa noastră. Sfintele slujbe ne dau posibilitatea să facem ceva anume pentru Dumnezeu sau să facem ceva anume în faţa lui Dumnezeu. Îl scot pe Dumnezeu din gândirea comună şi-L aduc în gândirea specială a credinciosului. […] Cine nu merge la biserică evită cerul, evită posibilitatea de a fi în cer înainte de a ajunge în cer şi nu poate avea nădejde cineva că ajunge în cer dacă nu merge în cerul cel de pe pământ.” (Ne vorbeşte Părintele Teofil, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997)
  • “Sunt oameni care se plictisesc la slujbă! Şi aceia trebuie să meargă la slujbă, nu ca să se plictisească ci ca să nu se mai plictisească! Şi aceia trebuie să meargă la slujbă, ca să se obişnuiască cu gândurile de la slujbă. Şi aceia trebuie să meargă la slujbă ca să facă act de prezenţă, ca să dea dovadă că vor să aibă ceea ce nu au şi că ştiu că nu pot avea altfel cele pe care le urmăresc decât în cadrul sfintelor slujbe, în cerul cel de pe pământ, în Împaraţia lui Dumnezeu cea de pe pământ.” (Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997)
  • “Cineva mi-a spus, când l-am întrebat ce face în timpul când ar trebui să fie la biserică duminica: “Mă uit la televizor!”. Şi atunci i-am spus: “Fii atent, asta înseamnă că ai televizorul în faţă şi pe Dumnezeu în spate. Schimbă acum, du-te la biserică, să-L ai pe Dumnezeu în faţă şi televizorul în spate.” (Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997)
  • “Acum, spre sfârşitul vieţii mele, mărturisesc că-mi pare rău că nu m-am ocupat şi mai mult de sfintele slujbe! Trebuia sa mă ocup mai mult, dar, în sfârsit, m-am ocupat de multe, bune – au fost şi acelea; dar ca textele liturgice nu-i nimic!” (Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997)
  • “Zic eu către un tânăr: “Să te duci de acuma încolo la biserică, duminica”. Zice: “Părinte, dacă ziceţi dumneavoastră mă duc, dar dumneavoastră nici nu stiţi ce duc eu în mintea mea când mă duc în biserică, câte spurcăciuni duc eu în minte în biserică”. Şi i-am zis: “Cu ele cu tot du-te la biserică, pentru că, dacă nu te duci la biserică, nu te poate ajuta cineva în afară de Biserică. Dacă te duci în biserică faci dovadă înaintea lui Dumnezeu şi înaintea ta că te vrei mai bun şi vrei să scapi de rele, dar ca să te scapi de cele de demult trebuie să nu mai adaugi altele în vremea asta. Şi atunci scapi de răutăţi.” (Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998)
  • “Dacă nu ocoleşti pricinile, ajungi negreşit la patimi. Eu sunt foarte împotriva faptului de a se uita cineva la filme necuviincioase, la televizor, la spurcăciuni pe care şi le bagă în suflet şi pe care, dupa aceea, nu le mai poate scoate şi care lucrează, care-l excită şi care îi dau stări pe care nu le poate contracara.” (Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998)
  • “Sfântul Antonie cel Mare a primit îndrumarea aceasta: să împletească rugăciunea cu munca. Nu i s-a spus câta rugaciune să facă, nu i s-a spus câtă muncă să presteze, dar i s-a spus să nu se bazeze numai pe rugăciune şi să nu se bazeze numai pe muncă, ci să împletească munca cu rugăciunea. Aceasta este, de fapt, directiva esenţială din Pateric. Chiar dacă se găsesc după aceea în Pateric şi multe afirmaţii în înţelesul acesta, ca să se înmulţească rugăciunea, totuşi, în principal, îndemnul Patericului este să împleteşti munca cu rugăciunea. Să nu te ţii numai de muncă, ci, cel mai bine, este să faci şi din muncă o rugăciune. Am zis că munca este rugăciunea mâinilor. Să dai valoare de mântuire, valoare ducătoare la mântuire, muncii pe care o prestezi, pe care şi prin care te disciplinezi lăuntric. Munca îl disciplinează pe om şi în înţelesul că îi îngustează cumva orizontul de preocupari şi îi dă posibilitatea să se concentreze, să iasă din împrăştiere. Acesta este rezultatul muncii.” (Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998)
  • “Dumnezeu mi-a dat putere, eu trebuie să lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Daca nu lucrez cu puterea pe care mi-a dat-o Dumnezeu, înseamnă că nu Îi dau lui Dumnezeu ceea ce mi-a dat El, nu mă angajez prin munca pe care o pot face pentru Dumnezeu. Aşa au gândit Parinţii cei duhovniceşti despre muncă.” (Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998)
  • “La rugăciune ne arătăm cine suntem noi din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu. Dacă ne interesează sau nu ne interesează Dumnezeu. Dacă ne interesează sau nu ne interesează liniştea sufletului. Dacă ne interesează sau nu ne interesează adunarea, concentrarea. Dacă ne interesează sau nu ne interesează cele pe care le cerem de la Dumnezeu. În Pateric se spune că este necesar ca rugăciunea să fie unită cu faptele, adică lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu să le urmărim şi cu fapta. Adică, trăim o viaţă de nepăsare şi apoi să cerem de la Dumnezeu nişte lucruri pe care le-am vrea, dar pe care, într-un fel, am putea să le câstigăm şi noi înşine. Învăţăm din Pateric un lucru foarte important: să ne ferim noi înşine de pricinile relelor  şi apoi să cerem ajutor de la Dumnezeu pentru ce nu putem face noi.” (Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998)
  • “Din experienţa mea vă pot spune atât: (…) rugăciunea lui Iisus, pe mine m-a ajutat în înţelesul că m-am întâlnit cu mine însumi, că m-am întâlnit cu mizeria din mine, că am căutat să rezolv această mizerie, s-o înlătur, că mi-a trebuit vreme îndelungată (…) Au fost şi alternanţe, şi anume, alternanţe cu bucurie. De multe ori mă duceam la şcoală spunând această rugăciune, parcă mă ridica cineva pe sus, aşa eram de bucuros, plin de bucurie! Bineînţeles că nu m-a ridicat nimeni, şi nu zicea nimeni că “uite, acum trece unu’ care le are pe toate”, ci eram ca toţi oamenii. (…) Eu, să ştiţi, recomand rugăciunea aceasta din toate puterile mele şi, de-aş avea mai multe puteri, mai mult aş recomanda-o, pentru efectele acestea de îmbunătăţire, de limpezire sufletească.” (Lumini de gând, Editura Antim, Cluj-Napoca, 1997)
  • “Sunt lucruri pe care nu le poţi neglija şi pe care trebuie să le ai în vedere, însă cred că s-ar putea împărtaşi mult mai mulţi şi mult mai des oamenii, mai ales oamenii în vârstă, care nu mai sunt angajaţi în atâtea păcate, oamenii care ţin post. Noi nu trebuie sa bagatelizam Sfânta Împărtaşanie, dar nici nu trebuie să socotim că este o recompensă pentru cei care duc o viaţă excepţională, pentru că Împărtăşania se dă, spunem noi înşine – Biserica ne învaţă să spunem: – “Spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Nu pentru că ţi s-au iertat păcatele şi pentru că ai ajuns la viaţa de veci, ci pentru ca să ţi se ierte păcatele şi ca să primeşti viaţa de veci; deci Sfânta Împărtaşanie este un ajutor, nu o recompensă, aşa, o răsplată, că omul acesta a trăit fain, îi dăm Sfânta Împărtăşanie, ci este şi un ajutor. Însă oamenii trebuie să considere acest dar şi să nu se împărtăşească numai aşa, că a venit vremea să se-mpărtăşească şi hai să ne împărtăşim!” (Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997)
  • “Împrăştierea la vremea rugăciunii se poate preveni numai prin silinţa de a fi neîmprăştiat şi când nu-i rugăciune. În Pateric se zice: “Călugărul care se roagă numai când se roagă, acela nicidecum nu se roagă”. Omul nu trebuie să aştepte rugăciunea ca să nu se-mprăştie, ar trebui să nu se împrăştie nici când nu-i rugăciune. Împrăştierea e o chestiune care ţine, în general, de viaţa omului. Mintea omului este în aşa fel făcută, încât să nu stea la un singur lucru, statornică numai la un singur lucru. În acelaşi timp poţi să te gândeşti şi la altceva, să ai şi altă impresie decât cea principală şi, în cazul acesta, important este să te concentrezi pe cuvintele pe care le spui şi să nu te sperii dacă se întâmplă şi altceva (faptul, de exemplu, ca-ţi vin gânduri care te împrăştie nu trebuie să te preocupe decât în înţelesul acesta – ca să fii mai silitor, pentru a se împuţina gândurile).” (Ne vorbeşte Părintele Teofil, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 1997)
  • “Când am venit eu aici la mănăstire, ziceau parinţii care erau atunci, că vine vrajmaşul şi-ţi aduce somnul seara, ca să nu te poţi ruga. Bineînţeles că n-am fost niciodată de acord cu afirmaţia aceasta, pentru că ziceam că dacă vine vrajmaşul seara, ar trebui să vină şi dimineaţa, pentru că şi dimineaţa ne rugăm, că doar nici dimineaţa nu-i place că ne rugăm. Atunci dimineaţa de ce nu vine? Înseamnă că nu-i vrajmaşul ci e altceva, e oboseala! Nu trebuie acum să le punem toate pe socoteala diavolului. (Duhovnici români în dialog cu tinerii, Editura Bizantină, Bucureşti, 1997)
  • “Dacă te duci în altă casă şi eşti singur, poţi să-ţi împlineşti pravila casei. Dacă eşti în altă casă şi nu se poate, zici câteva rugăciuni şi te culci liniştit, ca şi când ai împlinit toată pravila. Noi nu trebuie să ne chinuim pe noi înşine pentru nişte întrebări. Noi trebuie să avem cu Dumnezeu nişte relaţii de fii cu tată! Eu văd altfel viaţa şi nici nu cer foarte multe de la oameni. Pe mine mă interesează cel mai mult ca omul să aibă conştiinţa că depinde de Dumnezeu.” (Prescuri pentru cuminecături, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1998)
  • “Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!” (Prescuri pentru cuminecături, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1998)
  • “Întristarea în pocainţă nu e o chestie esenţială, ci esenţialul este părăsirea păcatului, iar dacă se face părăsirea păcatului, se poate face şi cu bucurie, în sensul că omul e angajat pentru bine şi, prin binele acela, acoperă cumva răul de odinioară.” (Prescuri pentru cuminecături, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1998)
  • “Eu n-am nimica împotriva celor pe care nu-i interesează primirea Sfintelor Taine, dar dacă sunt credincioşi care doresc sa se împărtăşească, sunt împotriva acelor duhovnici care îi opresc pe credincioşi să se împartaşească pentru că s-au împărtăşit de curând. Fiecare Sfânta Liturghie e prilej de împărtăşire. Şi de câte ori nu ne împărtaşim, de atâtea ori refuzam ceva ce Dumnezeu vrea să ne dea. Noi refuzăm dintr-un motiv sau altul. Că nu suntem pregătiţi, de pildă. Pregătirea pentru Sfânta Împărtăşanie e pregătire de o viaţă întreagă. Dacă trăieşti corect, te pregăteşti pentru Sfânta Împărtăşire şi dacă nu trăieşti corect nu te pregăteşti nici atunci când gândesti că te pregăteşti, şi atunci când citeşti ştiu şi eu ce rânduieli ca totuşi să te poţi împărtăşi, ca să fi vrednic. Eu nu sunt împotriva unei pregătiri pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, a unei pregătiri imediate, adică împotriva citirii de pildă a canonului pentru Sfânta Împărtăşire. Sunt de acord. Şi chiar trebuie făcut lucrul acesta. Măcar atât. Dar asta nu înseamnă că omul trebuie să aştepte până când se împlineşte un soroc, stiu eu, de şase săptămâni sau de cât, ca să se mai poată împărtăşii o data.” (Gânduri bune pentru gânduri bune, Editura Mitropoliei Banatului, Timişoara, 1997)
  • “Măsura credinţei e măsura vieţii. Cine are o credinţă nelucrătoare în exterior de fapt nu are o credinţă mântuitoare.” (Din vistieria inimii mele, A.S.C.O.R. Craiova)
  • “Dacă cineva face altfel decât crede, cu vremea ajunge să creadă cum face. Şi deci, dacă cineva crede în Dumnezeu şi se numără la credincioşi, dar face fapte de necredincios, acela scade în credinţă. Credinţa e cum e cultura: te ţii de ea, o ai, nu te ţii de ea, o pierzi şi cea pe care o ai. Cunoaştem cuvântul Domnului Hristos că celui ce are i se va mai da – celui ce are credinţă i se va da cunoştinţă – iar celui ce nu are, şi ce crede că are i se va lua – i se va lua şi credinţa care crede el că o are, pentru că va ajunge la concluzia că nu o are. Celui ce are credinţă i se va da cunoştinţă, pentru că are şi făptuire, iar celui ce nu are făptuire, i se va lua şi cunoştinţa care crede că o are, pentru că de fapt nu o are.” (Din vistieria inimii mele, A.S.C.O.R., Craiova)
  • “E, o mare greşeală să socoteşti că nu trebuie să ai în vedere urmărirea binelui personal; important este să urmăreşti binele personal, fără să stinghereşti pe cineva din apropierea ta, adică nu cauţi mai mult binele tău decât binele altuia, dar, în orice caz, să urmezi şi binele tău.” (Lumini de gând, Editura Antim, Cluj-Napoca, 1997)
  • “Aceia care aveţi copii trebuie să vă lăsaţi după copii, nu copiii după voi, la măsura voastră. Se zice că niciodată nu poţi să ceri unui copil să meargă la acelaşi pas cu un om mare. Un copil are pas de copil. Dacă vrei să mergi cu el, trebuie să-i înţelegi neputinţa lui; nu-i ceri nişte lucruri pe care nici tu nu le-ai facut când erai copil şi nici nu le-ai putut face.” (Cuvinte către tineri, Editura Omniscop, Craiova, 1998)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu