miercuri, 29 octombrie 2014

"Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă…"

„Facă-se voia Ta” sunt cele mai grele cuvinte pentru noi as spune, pentru ca presupun lepadarea de sine.
Cei ce caută şi fac voia lui Dumnezeu sunt consideraţi de însăşi Mântuitorul rudele Sale, precum spune în Sfânta Scriptură: "Că oricine va face voia lui Dumnezeu, acesta este fratele Meu şi sora Mea şi mama Mea." (Marcu 3:35). Cât de mare poate fi aceasta; prin voia Sa Sfântă Domnul Hristos ne uneşte cu El însuşi,  fraţii şi surorile Sale făcându-ne.

 Iată cât de important este să rostim în rugăciune "Facă-Se voia Ta, Doamne". Prin aceste cuvinte ne încredinţăm viaţa în mâinile Domnului căci precum spune Mântuitorul: "lumea trece şi pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu rămâne în veac".

Să îl lăsăm pe Dătătorul a toate să se sălăşluiască şi în interiorul nostru , rugându-L neîncetat să facă voia Sa cu noi înşine, căci atunci vom înţelege care este planul Său. Vom simţi acel sentiment de siguranţă incredibilă, acea bucurie neaşteptată, acea iubire nemăsurată a Celui ce înainte de a se jertfi pentru noi, a rostit în Grădina Ghetsimani:
"Nu voia Mea, ci voia Ta să se facă…"

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Acolo unde sunt pro...bleme, sunt și oportunități, dar, mai ales, lecții de viață.





"Să încercăm o clipă să mai și ieșim din cea mai grea luptă: lupta cu noi înșine. Avem o plăcere bolnavă în a condamna, a urî, a critica, a arăta cu degetul, a ne îndreptăți-justifica. Uităm să ne punem în pielea celui de lângă noi. Nu mai avem vreme de prețuit. Probleme sunt peste tot în lumea aceasta, de noi depinde cum ne raportăm la ele, cum relaționăm, prin imbajul comun. Acolo unde sunt pro...bleme, sunt și oportunități, dar, mai ales, lecții de viață. În momentele cruciale ale vieții, omul se descoperă, se maturizează, crește, ceas cu ceas, pas cu pas. Operațiile pe suflet deschis le simțim, deoarece nu au anestezie, fiind clipe de întâlnire cu Dumnezeu".
(Ieromonah Hrisostom Filipescu, “Puţine cuvinte, multă iubire...”, Editura PIM, Iași, 2013)

Ce frumos se vede Dumnezeu prin tine!

Gândurile şi emoţiile sunt efemere. Orice om este o icoană și reprezintă un dar pentru ceilalți. Nimănui nu-i trece prin cap să critice o culoare a curcubeului: verde e bun, albastru e păcătos, roşu e ruşinos, galben e mândru. Toate sunt nuanţe ale iubirii. Când ai renunțat să te împotriveşti viața te cuprinde în brațe. Ce frumos se vede Dumnezeu prin tine!

http://schitulsfmariamagdalena.blogspot.ro/

Bucurați-vă de minunea de a fi, nu de a avea

Când am mulțumit ultima oară lui Dumnezeu?! 

Reușim să vedem tot ceea ce avem sau doar ceea ce ne lipsește?!


Hrisostom Filipescu

Sa luăm aminte...durerea unui tata


Taticule, mi-e dor de tine! 

Cand sunt copiii nostri mici
Noi pentru ei suntem tatici.

Ce gingas e, si suna bine:
Taticule, mi-e dor de tine!

Dar anii trec si deodata

Nu esti tatic, acum esti tata.
Dar si asa tot suna bine:
Tata, mi-e dor de tine!

Dar cresc, nu le mai esti pe plac,

Din tata, tu devii babac
Si vorba suna trist si gol:
Babacule, mai da-mi un pol...

Dar viata e un foc de paie

Si vrei nu vrei, ajungi tataie.

Iar vorba ta, in ras e luata:
Tataie, ia mai las-o balta...

Si-n anii care-ti mai raman

Te vor numii doar "Al batran".
Si vorba lor te nauceste:
Batrane, ce-ti mai trebuieste?

Copile, tu sa ai stiinta

C-am fost un tata cu credinta.
Si din putin, de-a fost sa fie,
Eu am rabdat, si ti-am dat tie...

Dar fa-mi, te rog, o bucurie

La cimitir, de vii la mine,
Sa-mi zici ca in copilarie:
Taticule, mi-e dor de tine!

vineri, 24 octombrie 2014

Nu merita sa plangi pt nimeni...iar cei care merita nu te vor face sa plangi.

Cel mai mare lucru pe care-l poţi face pentru un prieten nu este să-i dai din bogatiile tale, ci să i le scoti la iveala pe cele care sunt ascunse în el insusi. (Benjamin Disraeli)

Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti...

Omul cu adevarat bun este doar cel care ar fi putut fi rau si n-a fost. (Nicolae Iorga)

Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut sa suferi. Danseaza ca si cand nimeni nu te vede. Canta de parca nu te-ar auzi nimeni. Traieste ca si cand ar fi ultima zi pe pamant. Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai, cand simti ca viata nu are nici un rost gandeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait, cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca....iubeste-ti viata si mai ales prietenii...E cel mai de pret lucru.

Invata din greselile altora, viata e prea scurta pentru a le face tu insuti pe toate.

Nu te agita atat.lucrurile cele mai frumoase se intampla cand te astepti mai putin.

Este mai bine sa dai gres incercand ceva decat sa excelezi in a nu face nimic;un diamant stirb este mai valoros decat o caramida perfecta.

Daca stii sa vezi ceva bun in fiecare om, aproape toti vor sfarsi prin a vedea ceva bun si in tine. -Ben Carson

miercuri, 22 octombrie 2014

Mintile ilustre discuta idei

•Mintile ilustre discuta idei, inteligentele medii discuta evenimente, iar mintile reduse ii discuta pe altii. – Necunoscut

•Esti inteligent daca nu crezi decat jumatate din ceea ce auzi; esti intelept daca stii care jumatate! – Necunoscut•

marți, 21 octombrie 2014

Pacea interioară

1. Fii atent la gândurile tale zilnice. De obicei repetitive, acestea ne creionează atitudinea sau starea, fără să ne dăm seama. Începe să fii conştient de ceea ce îţi spui permanent, de nemulţumirile pe care le ai, de criticile pe care le faci şi încearcă să le înlocuieşti cu gânduri pozitive. 
2. Notarea aspectelor pozitive din viaţa noastră, concentrarea pe acelea şi deconectarea de la cele stresante ne permite să ne bucurăm de linişte, de un sentiment de împăcare, de o cunoaştere mai bună a ceea ce este benefic pentru viaţa noastră. Cei credincioşi pot însoţi aceste momente de o rugăciune sau de meditaţie. 
3. Chiar şi în cazul în care programul este foarte încărcat, este bine să realizăm o listă de priorităţi. Împărţirea responsabilităţilor zilnice în sarcini mai mici şi împărţirea lor în părţi mai uşor de îndeplinit ne ajută să simţim satisfacţie şi mulţumire după fiecare victorie, mai mică sau mai mare. 
4. Mediul în care trăim are o importanţă covârşitoare asupra stării noastre. O casă dezordonată sau, mai rău, murdară, poate să ne deprime şi să ne împiedice să ne relaxăm. De aceea, O’Leary ne sfătuieşte să facem o curăţenie temeinică în casă şi să ne organizăm cât mai bine totul. 
5. De asemenea, trebuie să ţinem cont şi de curăţenia corpului nostru, pentru a ne păstra vitalitatea şi bucuria de a trăi. Studiile au arătat că exerciţiile fizice cresc nivelul de serotonină, care este hormonul fericirii. Totodată, alegerea unor legume şi fructe în culori vii ne creşte pofta de mâncare şi ne ajută să fim mai echilibraţi. 
6. Deconectarea de la orice aparate electronice. Nici televizorul, nici telefonul nu trebuie să devină asemenea unor prelungiri ale corpului nostru şi nici nu trebuie să fie conectaţi toată ziua sau săptămâna la treburile noastre. O zi liberă, de odihnă şi deconectare, pentru a petrece mai mult timp relaxaţi şi în compania familiei, este de ajutor în acest sens. 
7. Cu toate că poate părea ciudat, uneori respirăm prea superficial şi aceasta din cauza stresului. În momentele de stres, putem constata că respirăm sacadat, scurt, superficial, fenomen care accentuează starea de stres. În schimb, în momentele de calm, respiraţia este mai profundă şi mai lentă. Este bine ca măcar în cinci ocazii pe zi să ne punem timp deoparte pentru a respira profund şi a ne linişti. 8. Somnul trebuie să devină o prioritate. După o noapte în care somnul a fost insuficient, fiecare dintre noi simte că nu poate lucra la capacitatea optimă, deoarece somnul are influenţă asupra stării de bine. 9. O sursă de pace şi linişte ne-o oferă şi oamenii cu o atitudine pozitivă din jur. Înconjoară-te cu persoane care te încurajează, care te motivează, care te ajută să fii echilibrat şi să trăieşti în pace cu tine şi cu cei din jur. 
1O. În ultimul rând, nu trebuie să evităm să ne ocupăm de lucruri care ne fac plăcere. Trece în revistă activităţile care te fac bucuros, motivate, inspirat să acţionezi şi încearcă să le încorporezi cât mai frecvent în programul tău săptămânal.

Cum ne vindecăm rănile interioare

Emoţiile negative pe care le experimentăm, de la tristeţe şi stres, până la furie, au puterea de a ne provoca răni interioare ce ne pun în pericol sănătatea psihică. Însă efectele durerilor sufleteşti se răsfrâng chiar şi asupra sănătăţii noastre fizice, făcându-ne mult mai vulnerabili în faţa bolilor. De aceea, tratarea rănilor interioare devine o chestiune vitală pentru fiecare dintre noi. În calitate de medic, dar şi de pacient, dr. Julie Silver, autoarea cărţii Te poţi vindeca singur, subliniază, într-un articol pentru Woman's Day, importanţa legăturii dintre corp şi minte în procesul de vindecare. Ea mărturiseşte că după ce a fost diagnosticată cu cancer la sân, a început să acorde o atenţie mult mai mare atât sănătăţii sale fizice, cât şi celei psihice, pentru a se putea vindeca şi astfel a descoperit câteva metode care au ajutat-o în procesul de recuperare. În primul rând, învaţă să îţi asculţi corpul, suţine dr. Silver. Astfel vei deveni mult mai conştient de acele lucruri la care organismul tău reacţionează negativ sau pozitiv şi asta te va ajuta să iei deciziile care îţi protejează sănătatea. Dr. Silver recomandă să păstrezi un jurnal în care să notezi activităţile pe care le întreprinzi – de la cititul unei cărţi şi până la treburile casnice. De asemenea, notează în dreptul lor stările interioare experimentate în timpul acestor activităţi şi acordă o notă de la 1 la 10 disconfortului şi oboselii provocate de acestea (1 reprezentând o stare deloc obosită sau dureroasă, iar 10 însemnând experimentarea unei stări de slăbiciune puternică). După două zile, analizează datele trecute în jurnal, observă care au fost lucrurile care te-au făcut să te simţi mai bine şi care au fost cele care ţi-au înrăutăţit starea, apoi decide care sunt schimbările pe care trebuie să le faci în viaţa ta. Acceptă faptul că există momente în care nu îţi poţi controla emoţiile. Nu poţi evita întotdeauna momentele de stres ori tristeţe care apar, dar asta nu înseamnă că prezenţa acestor stări trebuie să devină un motiv în plus care să genereze tensiune, cu atât mai mult cu cât ştii că astfel de episoade îţi pun în pericol sănătatea. În schimb, alege să te relaxezi cu ajutorul unor activităţi plăcute, ca de exemplu cititul unei cărţi, conversaţia cu un prieten, o plimbare. Poţi, de asemenea, să recurgi la puterea imaginaţiei, rememorând mental câteva momente dragi pe care le-ai trăit. Fă-ţi o listă de obiective zilnice, benefice pentru sănătatea ta şi realizabile. Fiecare sarcină îndeplinită îţi aduce o mare satisfacţie şi are un efect pozitiv asupra psihicului tău. De aceea, notează în fiecare zi trei lucruri pe care vrei să le îndeplineşti şi care te pot ajuta să te recuperezi, fie că este vorba de alocarea unei jumătăţi de oră pentru mişcare, culcatul mai devreme, adoptarea unui stil alimentar mai sănătos. Bifează apoi fiecare sarcină notată şi realizată, iar la sfârşitul săptămânii evaluează câte dintre acestea ai reuşit să efectuezi. Rezultatul acestui exerciţiu te va motiva, îţi va reda o gândire pozitivă şi îţi va oferi puterea de a merge mai departe, urmând acest program. Hrăneşte-ţi creierul cu mesaje pozitive. În situaţii încărcate de trăiri negative, ultimul lucru de care creierul tău are nevoie este mai mult stres. De aceea, înlătură orice sursă care îţi poate crea o stare inconfortabilă, de la ziare, televizor sau internet şi până la persoanele care îţi provoacă trăiri negative. În schimb, caută surse care transmit mesaje pozitive. De asemenea, punctează dr. Silver, exerciţiile fizice zilnice sunt extrem de benefice în vindecarea fizică şi psihică. De exemplu, sportul ajută la întărirea sistemului imunitar, dar în acelaşi timp, activitatea fizică te va face să te simţi excelent, datorită creşterii secreţiei de endorfine (moleculele fericirii). Exerciţiile fizice micşorează şi nivelul de stres şi depresie şi îmbunătăţeşte calitatea somnului. Nu în ultimul rând, puterea rugăciunii a dovedit că poate ajuta în recuperarea fizică si psihica.

joi, 16 octombrie 2014

E atât de frumoasă liniștea!

Să căutăm şi să urmăm binele. E atât de frumoasă liniștea! Fiecare clipă din viaţa noastră este un timp pe care Dumnezeu doreşte să-l petreacă alături de noi. Dumnezeu nu întoarce spatele nimănui, ci doreşte să rămână în casa inimii fiecăruia dintre noi. Astăzi în casa inimii Tale vreau să rămân, zice Domnul! Ne mai dorim noi, oare să deschidem ca să intre în noi un pic de Doamne?!… Cât de mult ne iartă Dumnezeu și cât de puțin iertăm noi celor din jur. Hristos S-a răstignit și pentru mine, și pentru tine, și pentru el, și pentru ea. Pe toți caută să-i mântuiască. Și mai curge sânge pe cruce, și o mamă mai varsă o lacrimă fierbinte la picioarele crucii. Atât de mult ne iubește și ne vrea Acasă, încât Mântuitorul Iisus Hristos dacă pierde un singur suflet, nici îngerii nu-I sunt consolare… Hrisostom Filipescu

Dacă Dumnezeu te pierde pe tine, nici îngerii nu-i sunt consolare?!

Vorbeam cu cineva zilele trecute care a aflat, cu ceva timp în urmă, că are cancer și se luptă cu boala. Îmi spunea: „Părinte, nu-mi vine să cred când privesc în urmă la cum mi-am trăit viața. Dacă aș putea da timpul înapoi, m-aș bucura de toate lucrurile mărunte din viață pe care în orbirea mea nu le vedeam atunci. Mi-aș asculta mai mult sufletul și aș trăi fiecare clipă cu intensitate maximă. Aș dărui mai mult părinte, și aș cere mai puțin de la viață. Nu mi-aș mai irosi energia pe fleacuri și nu m-aș mai plânge din orice, dramatizând totul. De când am aflat că am cancer sunt tot mai prezent, mai conștient, mai împăcat cu mine însumi, mai grăbit să trăiesc, căci îmi dau seama abia acum că a trăi următoarea oră este un privilegiu, un dar pe care nu am știut niciodată să-l prețuiesc. Acum, îmi strâng mai mult în brațe soția, copilul, mama, fratele și le spun cu ochii în lacrimi mereu că îi iubesc și mă rog la Dumnezeu să se facă voia Lui. Părinte, dacă la început îl uram pe Dumnezeu pentru această boală, am realizat că nimic nu a fost întâmplător. Cancerul mi-a schimbat viața și am învățat multe lucruri despre limitele umane, despre credință, despre viață și iubire. Nu mă mai interesează a avea, ci a fi!“
Gândindu-mă din nou la acel suflet, mi-am amintit de un cuvânt care spunea că toate le putem afla, toate le putem cunoaște, toate le putem învăța, numai suferința nu. Credem că știm ce e suferința, că nu mai putem avea surprize, că am mers până la capăt. Da’ de unde! Suferința e veșnic nouă, mereu variabilă, orișicând proaspătă. Însă cred că totul nu e să învingi, totul e să lupți până la capăt; aici e mângâierea, aici e cununa, aici e jertfa. Să fii iubit de Dumnezeu și să iubești pe Dumnezeu înseamnă a suferi… „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.“ (Matei 5,4).
Hristos e cel mai intim cu noi, mai intim decât noi înșine. Eu nu mă cunosc la fel de bine cum mă cunoaște El și nu țin la mine așa cum ține El. Hristos vrea ce e mai bine pentru noi. Nici noi nu vrem atât bine, cât bine ne vrea El. Dacă noi vedem doar aici și acum, Domnul vede în perspectivă, știe ce voi face în viitor, vede și cunoaște ceea ce eu nu pot pătrunde. Și ce este interesant că nu ne dă mai mult decât putem duce. Hristos e cel mai bun prieten al nostru și ar trebui să vorbim cu El ori de câte ori simțim liber, deschis și sincer. Nimeni nu poate cât poate Hristos și nimeni nu mă poate duce de mână așa cum o face El. Să fim întru Hristos înseamnă să devenim una cu El într-o comuniune unde trăirea depășește cuvintele și totul se petrece într-un grai al inimii. Hristos este atât de prezent în viața noastră încât sunt convins că fiecare dintre noi de multe ori i-am simțit răsuflarea în ceafă…
Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din ceruri, ne iubește mult iar noi trebuie să învățăm ce înseamnă cuvintele „Facă-se Voia Ta“ cea sfântă și nu pofta mea cea egoistă. Dumnezeu are pedagogia Lui pe care nu o putem înțelege. El le așează pe toate atât de minunat și armonios încât chiar trăiești din plin sentimentul minunii, numai că noi nu avem răbdare. De ce nu înțelegi oare suflete că dacă Dumnezeu te pierde pe tine, nici îngerii nu-i sunt consolare?!
Biserica nu e tribunal, ci este prilej de întâlnire și de mângâiere cu Hristos. E răspunsul nostru la invitația lui Hristos care zice „Îndrăzniți! Eu sunt; nu vă temeți!“ (Marcu 6, 50) ; „Nu te teme. Crede numai.“ (Marcu 5, 36) Ridicați-vă din păcat și nu vă mai temeți, „iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului“ (Matei 28, 20). E bucurie, e trăire, e binecuvântarea de a simți gustul dulce al iertării. Numai păcătoșii pot gusta creștinismul în toată plinătatea lui, căci nu este nici un păcat care să stea împotriva iubirii lui Dumnezeu. Căci contrariul păcatului nu e virtutea, ci contrariul păcatului e libertatea – a fi liber pentru Hristos.
Ca să revin la suferință, îmi dau seama că nu suntem aproapele nimănui. Ni-l facem pe un altul aproapele nostru, făcându-ne aproapele său printr-o faptă, printr-un gând de rugăciune sau un cuvânt bun ce ne poate aduce Raiul, aidoma tâlharului de pe cruce. Să ne doară durerea celui de lângă noi și să ne bucure bucuria lui.
Odată un bătrân monah, drag sufletului meu, a fost întrebat de ce lăcrimează și suspină pentru sufletele triste, care își lasă durerile pe umerii lui și poate nu se vor mai întoarce niciodată? Iar bătrânul, ștergându-și cu mâneca dârele mari de pe obrajii uzi i-a spus aceluia având chipul luminos: „Dacă-l plâng nu-mi mai este străin. Hotărârea o iau lacrimile mele…“ ieromonah Hrisostom Filipescu

Dacă e să ne luăm „după ochi pentru ochi”, toţi rămânem orbi

Nu poţi controla comportamentul celuilalt şi nici comportamentul celuilalt nu îţi dă ţie valoare. După cum certificatul de căsătorie nu îți oferă un certificat de garanție, tot la fel nu poţi controla totul prin „contracte” cu tine sau cu cei din jur. Oricând poate apare neprevăzutul şi e nevoie să fii pregătit emoţional şi mental pentru orice. Trecem prin toţi paşii pierderii, travaliul pierderii (şoc, negare, tristeţe, acceptare) şi gustăm iertarea, pacea şi speranţa. 

Comunicarea este o formă exterioară a unei realităţi interioare. Unii au cicatrici pe suflet, alții au cicatrici pe trup, însă omul trebuie iubit cu răni cu tot. Iubeşte şi rana şi pe cel ce a făcut rana! Nu ajută să găsim un vinovat şi să plângem de milă victimei, ci să căutăm soluţii reale. Dacă e să ne luăm „după ochi pentru ochi”, toţi rămânem orbi. Nu ai putut ventila sau nu ai putut vorbi despre ce ai simţit atunci, e un început bun să vezi cine eşti acum, ce s-a dărâmat şi ce a rămas în picioare. Schimb emoţia din duşman în amic, o trăiesc şi o înlocuiesc cu ceva bun. Jelesc ce am de jelit şi merg mai departe! Lacrimile se transformă în gânduri şi devin parcă un organ interior care ne ajută să vedem mai bine. Te dor strămoşii? Nu uita că sentimentele îngropate de vii nu mor niciodată! Povestim crude sau coapte, dar e o muncă de arheologie interioară. Avem nevoie să ne îndreptăm oasele minţii şi sufletului pe o gândire magică. Nu putem pune mintea în clor, dar putem ierta, putem face oricând „actualizare” la „programul” nostru interior. Iertarea dă naştere la sentimente, gânduri, comportamente pozitive. Şi e super ofertă să-ţi faci acest cadou! De astăzi, nu de mâine. Ieromonah Hrisostom Filipescu 

Omul nu e făcut să fie înfrânt

Oamenii au nevoie de timp ca să te ierte, Doamne însă are nevoie de Clipă: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca, 23, 43). Cine te iartă, te va ierta, iar cine te urăşte, te va urî. Mai ales dacă ţine morţiş să rămână mic. Şi nu are nevoie de ani, de dovezi, de… Ce bine că Dumnezeu nu e ca omul, că demult ar fi trebuit să fie sfârşitul lumii! Doamne încă mai aşteaptă întoarcerea, iertarea, iubirea, recunoştinţa, comuniunea...

Udă cu lacrimi ce e de udat, ară cu iertare, discuieşte cu bunătate şi seamănă iar seminţele iubirii. Aşteaptă raza de soare şi binecuvântarea lui Dumnezeu. „Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.” (Ps.33,13) 

Dumnezeu, făcând pe om, nu a vrut să creeze un rob, un sclav, ci un suveran, un împărat al creaţiei. Omul nu e făcut să fie înfrânt. 

Lumina din interior radiază şi acoperă orice rană, orice minus, orice…Înnobilează sufletul, curăţă ochii să vadă cele bune şi mintea să gândească plusurile şi viaţa se va schimba. Dumnezeu nu este o balanță, un cântar: ți-am dat, îmi dai. Dumnezeu este iubire. Dumnezeu este un Tată iubitor, înțelegător, atotcuprinzător, iertător. Nimic nu e rău, noi le folosim rău. Din ce suntem transmitem celorlalți. Fiecare zi este o viaţă în miniatură. La fel şi judecata de apoi este gustată zilnic de fiorii conştiinţei. Vă dăruiesc speranţă şi linişte interioară. Veşnicia este acum. 

Dragostea = Răbdare, Iertare, Bucurie. Ieromonah Hrisostom Filipescu 

Ce este o rugaciune? Fiecare act, fiecare gest, chiar si un surâs...

Nu este de ajuns sa posedam arta rugaciunii; trebuie sa devenim rugaciune, rugaciune întrupata. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugaciune, caci fiecare act, fiecare gest, chiar si un surâs, trebuie sa devina un imn de adorare, o ofranda, o rugaciune. Trebuie sa oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem. ( Paul Evdokimov)

O hotărâre dreapta

Nici fecioare, nici femei maritate, nici monah, nici mirean, ci o hotarâre dreapta cauta Dumnezeu. Si, primind-o ca pe însasi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreuna cu el, pentru a îndrepta viata tuturor celor ce vor sa se mântuiasca. ( Sfântul Macarie) 

miercuri, 15 octombrie 2014

Să aleg fiu în braţele lui Doamne...ce terapie minunata!

„Domnul îl iubeşte mult pe păcătosul care se pocăieşte şi îl strânge cu drag la pieptul Său zicându-i: Unde ai fost până acum copilul Meu? De multă vreme te aştept!”(Sfântul Siluan Athonitul)

Dumnezeu întotdeauna ne numără ridicările şi nu căderile. Niciodată nu o să ne întrebe Doamne de ce am căzut; fiindcă ştie, înţelege, simte, Îl doare, Îi cade o lacrimă… Pentru tine, pentru mine, de şaptezeci de ori câte şapte… Dumnezeu o să mă întrebe de ce am rămas la podea, de ce am descurajat, de nu m-am ridicat din mocirlă?! Dar mâine cad iar… Din nou să mă ridic! Important este ca atunci când vine moartea să mă găsească în ridicare, şi nu în cădere. Să nu divorţez de Hristos! Să aleg fiu în braţele lui Doamne, chiar şi în iadul din mine…
ieromonah Hrisostom Filipescu

sâmbătă, 11 octombrie 2014

Omul are nevoie să fie atins atât de gingaş cu dragoste!


Posted on under Uncategorized


DSCN7748
Diferențele sunt doar mentale, în iubire nu există diferențe.
 
Interviu realizat de medicul psihiatru Andrei Pătrâncă 

  • Părinte, suntem onorați de faptul că ați răspuns pozitiv invitației noastre de a discuta despre frăția voastră, despre tineri și problemele lor.
Eu sunt onorat de bucuria comuniunii. Aproape sau departe este doar un detaliu al minții, în esență suntem cu toții în brațele lui Doamne, într-o formă sau alta. Nimic nu se întâmplă fără îngăduința lui Dumnezeu. În  Biserică nu suntem copii, adulți, bătrâni, ci suntem cu toții tineri de diferite vârste. Poți avea 20 de ani și să te simți ca la 60 de ani. Experiențele, greutățile, necazurile, suspinele vieții te fac să te simți obosit. Și poți avea 55 de ani și să te simți ca la 18 ani, ba chiar să faci și trăsnăi, tumbe, acrobaţii specifice tinerilor. Mereu proaspăt. Vârsta este doar o cifră, un ambalaj. Interiorul este același. Oamenii cu lumina aprinsă sunt oameni sănătoşi, nemărginiţi.
Fiecare generație a avut provocările ei. Plusuri și minusuri. Și nu înseamnă nimic! Tinerii au frământări, au nevoie de modele, de iubire și de sens. Să știe de unde vin și încotro se duc. Să nu fie singuri pe Cale, să fie ascultați. Au multe de oferit! Generațiile care vin sunt generații care împletesc armonios inteligența cu sentimentele, adică putem vorbi despre inteligență emoțională.
  • Spuneți-ne, pentru început, câte ceva despre dvs.! –locul nașterii, studii, vocația pastorală.
Sunt un om obişnuit, firesc; un condei în mâinile lui Dumnezeu. Sunt o virgulă în propoziția vieții și las pe Doamne să pună punct sau semnul exclamării. M-am născut pe pământul binecuvântat al Moldovei, într-o familie obișnuită din Vaslui. Am urmat școala generală în Bârlad, apoi cursurile liceale, universitare și postuniversitare în Iași, unde am și rămas într-o formă sau alta. Îmi este foarte drag să studiez în ritmul meu. Am crescut aproape de Biserică și am avut oameni providențiali pe Cale, prin care Dumnezeu a lucrat minunat. Când eram mic mă jucam de-a doctorul, de-a profesorul, de-a preotul. Într-o formă sau alta am înțeles mai târziu vocația. Încă mai lucrez la asta. După ce am viețuit la Mănăstirea Secu 6 ani, unde am avut mai multe ascultări (am avut grijă de multiubitul părinte Teofil Tarţa, apoi la stăreţie, ghid, bibliotecar etc.), din august 2011 sunt în ascultare la Schitul Ţibucani din județul Neamț, așezământ monahal ce aparține de Mănăstirea Secu și care a fost înființat de ucenicii Sfântului Paisie Velicikovski. Mâine Dumnezeu ştie ce o să mai fie, momentan mă bucur de prezent.
Referitor la formări încă mai învăț la școala vieții. Aici se dau restanțe până se iau note de trecere. În ochii lui Doamne suntem cu toții de 10. Dumnezeu nu ne iubește după nota din carnet, din diplome sau după alte criterii ale lumii acesteia. Ce părinte nu își iubește copilul după nota din inima sa?! Dacă cineva a picat pe un subiect, nu înseamnă că e mai înțelept decât cineva care a avut un alt subiect. Notele sunt doar o ruletă rusească. Nu reflectă nimic. Aptitudinile sunt cele care fac „diferența”, nu cartoanele. Trăim într-o perioadă în care nivelul de studii şi competenţe a scăzut mult. Oricine poate avea oricând o diplomă de licenţă şi nu numai. Nu mai putem vorbi despre intelectualii de altădată, la nivelul de odinioară. De aceea, se ridică ştacheta spre masterate, doctorate ca să se separe calitatea de cantitate. Este mult de discutat pe subiectul acesta. Aşadar, avem nevoie și de experiențe personale, nu numai de informații.
            - Am observat, din postările dvs., o aplecare aparte spre problemele de ordin psihologic, o abordare a omului și altfel decât dintr-o paradigmă confesională. Cum se împacă spiritualitatea pe care o trăiți cu psihologia?
Așa este. Mă preocupă aceste lucruri și aprofundez latura aceasta de psihologie și psihoterapie adaptată nevoilor pastoral misionare din Biserică, din societate. Sunt instrumente de lucru foarte utile în spațiul psihologiei. Se vorbește în ultimul timp de psihoterapie ortodoxă. Se împacă foarte bine. Depinde de noi cu ce alegem să lucrăm. Când există o infecție în trup poți folosi calmante, analgezice sau poți folosi antibiotice alături de probiotice. Dar când e vorba de boala din suflet?! Toate sunt dăruite omului de Dumnezeu. Nu sunt marțieni nici într-o parte, nici în alta. Există în ultimii ani un dialog foarte efervescent între știință și religie cu multe puncte de întâlnire. Nu putem fi ignoranți. Sfinții Părinți din primele veacuri creștine studiau științele vremii și își conturau o cultură bogată, luând ca albinele doar nectarul din fiecare floare. Mierea cognitivă sau emoțională o fabrică fiecare în stupul său cu ceea ce culege. Oricum ar fi, toate au ca drum de plecare și de revenire în Hristos!
            - Una dintre obiecțiile pe care psihologia o aduce credinței creștine este accentul pus de către creștinism pe „lepădare de sine”. Conceptul este adesea puțin înțeles, dar, scos din context, generează multe abuzuri și nenumărate probleme psihice. Părinții Bisericii și chiar teologici moderni în gândire, precum Anselm Grun, susțin, din contră, faptul că anihilarea eului este actul care mă îndepărtează de Dumnezeu. Dedicarea înseamnă să mă am pe mine și să mă supun voluntar lui Dumnezeu, abandonul de sine înseamnă să nu mă am pe mine, dar să pretind că sunt consacrat spiritual: „Pentru a-L putea întâlni pe Dumnezeu trebuie, înainte de toate, să mă întâlnesc pe mine însumi, trebuie să fiu conștient de mine însumi”. („Rugăciunea ca întâlnire”, editura „Serafica”, pg. 8, Anselm Grun). Are pentru Dumnezeu eul nostru vreo valoare, din perspectiva dvs., sau El chiar dorește „negarea” și „moartea noastră lăuntrică”?
Frumoasă perspectiva aceasta a părintelui benedictin Anselm Grun. Are lucrări abordabile. Tocmai de aceea avem nevoie de îndrumători pentru a nu genera abuzuri sau probleme psihice. Sunt atent în ultimul timp la dependenţele şi co-dependenţele emoţionale. Părintele duhovnic nu trebuie să devină tatăl pe care nu l-am avut, proiecţia soţului sau alte minunăţii. Am întâlnit cazul cuiva care, pentru a face o fotografie, avea nevoie de binecuvântarea duhovnicului. Este prea mult şi nu este sănătos nici fizic, nici spiritual. Dreapta socoteală, calea de mijloc este calea împărătească. Trebuie este un cuvânt blocant emoțional, ca și încerc și multe altele. Nu trebuie nimic, este vorba despre vreau sau nu vreau și îmi asum ceea ce urmează. Fiecare om are ritmul său, povestea sa cu Doamne. În viața duhovnicească nu există matrițe, șabloane. Nu este o fabrică în care se produc la normă sfinți sau nesfinți. Duhul Sfânt te învață de unde ești. Niciodată nu este nevoie să ne comparăm cu nimeni. Comparațiile rănesc psihicul și adună acolo vinovăție, frustrare, durere că nu sunt ca celălalt. Uneori aduce invidie și altă funingine. Fiecare dintre noi, oricât de mic ar fi, este mare înaintea lui Dumnezeu și El face cu orice om o legătură specială și unică a inimii. Părintele Sofronie de la Essex spune că nu există carieră în viața duhovnicească. Există o carte frumoasă numită „Sfinţii nesfinţi” pe tema aceasta venită din spaţiul rusesc.
În altă ordine de idei, fugim de noi ca să ne întâlnim cu noi. Cel mai lung, dar și cel mai frumos drum este drumul către tine însuți. Hristos nu are nevoie de moarte lăuntrică, ci de înviere lăuntrică, de viață, de iubire. Dacă nu ai limba friptă nu îmi poți vorbi despre durere. Te simt. Poţi fi scolastic, dar nu vibrezi cu mine. Dacă nu te rogi, nu îmi poți transmite stare de rugăciune. Dacă nu primești iubire, nu știi să iubești. Dacă nu te ierți, nu poți ierta pe ceilalți și tot așa. Nu știi ce gust are. Teoretizezi, dar nu transmiți nimic. Cuvintele au nevoie de încărcătură, de pătruns în miez. Nu avem nevoie de informații, căci acestea sunt peste tot, avem nevoie de experiențe, de trăire. De curaj!
DSCN7709
Hristos nu pune niciodată etichete pe nimeni.
            -Are Hrisostom Filipescu şi momente de tristeţe, de temeri, de descurajare şi deznădejde? Cum le depăşeşte? Ce vă ajută să treceți cu biruinţa peste încercările vieţii?
Oamenii te pot apropia sau depărta de tine însuți. Culmile pe care ne putem ridica sau hăurile în care ne putem afunda. Uneori lacrimile ajung în suflet și îl inundă. Necazurile ne fac mai puternici, ne ajută să supravieţuim altfel, la un alt nivel. Orice om are momente de tristețe, de regăsire, de cădere și ridicare. De gol sau plin, de lumină și întuneric, de lacrimi și zâmbete. Face parte din procesul de purificare, de catharsis. Nu am ști să prețuim bucuria dacă nu am trece prin durere și invers. Toate au rostul lor pedagogic. Bineînţeles că am astfel de momente, ca orice pământean. Important este ce fac cu acea stare. În astfel de momente mă întreb: Ce vrea Doamne să îmi spună aici? Ce am de învățat din această experiență? Ce am de iertat, de iubit? Ce simt eu acum? Cui dau asta? Stare de prezență continuă, aici, acum.
Mutând gândul, iertând și iubind. Iertarea și iubirea sunt cele două aripi cu care zburăm spre cer. Nu putem cere pace pe pământ, dacă în noi înşine sunt adevărate câmpuri de luptă. Nu putem cere sănătate, dacă ducem o viaţă care ne face să fim bolnavi. Momente de coborâre în interior cu sinceritate şi de făcut curat acolo… Aerisim, scuturăm, ştergem praful de pe toate obiectele şi chipurile din suflet, dacă este nevoie înlocuim piese din decor. Înţelegem când cineva vine în viaţa noastră şi când este nevoie să eliberăm acei oameni din odăi. Atât am putut creşte, evolua împreună. Sinceritate şi curaj lăuntric! Ce aducem noi bun în viaţa celorlalţi?

            -Când viața pare de netrăit, ce poate face omul de rând, mai mult sau mai puțin implicat spiritual, pentru a resimți iarăși valoarea vieții?
Să ne ferim de rutină, de obişnuinţă. Facem o pauză din agitația cotidiană și privim spre interior. Opriţi-vă o clipă din malaxorul vieţii şi priviţi, gustaţi că Bun este Domnul. În orice domeniu e nevoie de jertfă. Uneori oamenii încearcă să ne distrugă şi noi îi ajutăm în încercarea lor. Când eşti jalnic nu poţi atinge măreţia. Lovit mereu şi mereu de oameni care ştiu să lovească nu e o cruce. Şi diavolul are martirii lui. Unele uşi te duc în întuneric, altele în lumină. Simptomele se întrețin. Nu putem pune un bandaj pe o rană infectată. Este nevoie să curățim locul, rana. Nimeni nu devine furios peste noapte, sau alcoolic, sau dependent de substanțe, ori de pornografie sau jocuri de noroc. Este nevoie de frustrare, frică, vulnerabilitate, nemulţumire, stimă de sine scăzută şi multe altele. Furia reprimată iese la suprafață sub forma depresiei. Ca să evolueze, orice persoană are nevoie de provocări. Investim oameni cu rol parental, protectiv și atotștiutor și apoi ne alegem cu frustrare și negare.
Stareţul Tadei are o lucrare intitulată „Cum îţi sunt gândurile aşa îţi este şi viaţa” şi cred că fericirea este la o distanţă de un gând. Fac o alegere. Şi mi-o asum. Viaţa este un mare dar, o mare şansă, o binecuvântare. Ne trăim viaţa în miniatură, simbolic în fiecare zi, de când ne trezim până seara la somn. Zile mai bune, zile mai încărcate. Dacă ne-am plânge mai puţin şi am face mai mult, dacă am mulţumi mai mult şi am dărui iubire necondiţionată şi non-judicativitate am simţi valoarea vieţii fiecare în parte. Hristos nu doreşte negarea omului, ci acceptarea lui şi dăruirea în Hristos. Ne întâlnim cu Dumnezeu în ceea ce suntem fiecare şi rugăm să facă vin curat şi pâine proaspătă din mintea şi inima noastră. Purtăm chipul Chipului şi acesta este un mare dar şi mângâiere. Orice tată îşi recunoaşte chipul în pruncul său şi priveşte spre dânsul cu compasiune atunci când face trăsnăi. Omul să privească văzduhul şi cerul din el şi să îşi amintească mereu că nu este singur, indiferent ce ar şopti singurătatea aparentă. Totul este posibil. Mai sunt atâtea lucruri de învăţat!
            -Ce reprezintă Hristos pentru Hrisostom Filipescu? Cine este El?
El este Cel ce Este! Iubire, dragoste, bunătate, iertare, bucurie, mângâiere, viață, lumină, dulceață, pace, armonie. Tot în toate. O iubire de care nu te mai poți sătura. O dulce regăsire după arşiţa zilei. Când am obosit îmi aşez capul pe infinit. Cel ce poartă în sine lumina nu are de ce să se teamă de întuneric.

Andrei Pătrîncă, Medic specialist psihiatru și Consilier analitic-existențial, în supervizare
            -Din postările dvs., se observă o mare deschidere pentru oameni și o mai puțină râvnă spre criticism, spirit justițiar și fundamentalism. Cum putem depăși barierele dintre noi și cum putem trece peste diferențele, cele multe, dintre noi, oamenii? Cum ați reușit dvs să construiți poduri de dragoste față de toți, fie ei ortodocși, catolici sau protestanți?
Am avut şi eu o etapă a vieţii în care am avut mintea şi sufletul învelit în spirit de justiţie, însă am observat că sunt momente în viaţă în care poţi muri cu adevărul în dinţi şi dreptatea în mână. Probabil aveam şi eu programele mele după care acţionam. Am înţeles atunci că este nevoie să îmi jertfesc toate de dragul păcii şi concordiei. Că nu îmi ridică nimeni statui pe un mormânt pecetluit cu reguli aplicate. Că întotdeauna există interpretări şi interpretări ale faptelor… Avem nevoie de iubire, de a înţelege rana şi cel ce răneşte, nu de a o adânci. De a privi în spatele rănii la bagajul ce îl poartă după dânsul omul respectiv. Să fie dragoste! Există bunătate, evlavie, har în fiecare om. Caută-le!
Îmi este foarte drag omul, icoana lui Dumnezeu. Iubesc toți oamenii deopotrivă și învăț să văd lumina din viața fiecăruia. Intru în logica lui Hristos. Mereu mă întreb ce ar face Hristos în locul meu în acea situație? Ar așeza bolovani pe spatele celui căzut la podea sau ar ridica, mângâia, ierta cu bunătate, blândeţe, compasiune? Diferențele sunt doar mentale, în iubire nu există diferențe. Dragostea nu are nevoie de subtitrare sau de dicționar. Are aceeași aromă și gust pe întreg pământul. În fața lui Dumnezeu nu există albi sau negri, români sau greci, slabi sau grași, deștepți sau proști, bogați sau săraci, vrednici sau nevrednici, crocanţi sau pufoşi, sau alte categorii,  la El sunt cu toții suflete. Și un singur suflet dacă pierde, nici îngerii nu îi sunt consolare. Așa că rânduiește la fiecare drumul, ritmul, timpul, momentul său… Hristos nu pune niciodată etichete pe nimeni. Nici noi nu avem nevoie de a arunca nici măcar cu piatra privirii spre celălalt, ci avem nevoie să scoatem chiar şi nisipul de pe mâinile sufletului. Omul are nevoie să fie atins atât de gingaş cu dragoste! Dacă noi oferim iubire şi iertare la tot pasul, de restul se îngrijeşte Dumnezeu. Eu nu cunosc un Hristos grec, rus, român, sârb, bulgar, englez, francez, arab, chinez… Hristos este totul. Crucea de pe Golgota a fost pentru toţi, la fel şi învierea. Hristos înseamnă întreaga omenire. Să nu transformăm teologia în filozofie, ideologie, poezie.  Duhul sfânt să atingă inima noastră, nu doar mintea. Ştiinţa teologică versus sfinţenia vieţii.
            -Ce le-ați transmite tinerilor care trec prin crize existențiale și dureri emoționale puternice, unii dintre ei, nu puțini, luând în calcul inclusiv suicidul?
Le-aș așeza la inimă gândul că este doar un episod din viața lor, nu este toată viața lor acolo. Nu există o pastilă minune care să ne facă să gândim sau să simțim altfel. Este vorba de muncă de arheologie interioară, de iertare și iubire cu noi. Să nu se biciuiască pe interior, ci să mângâie acea durere și să o dăruiască lui Doamne. Copilul interior are un plâns neplâns. Să caute motive de bucurie și mai ales să facă mișcare fizică pentru a descărca o anumită chimie în corp. Există multe metode și terapii alternative. În general recomand să se lucreze cognitiv-comportamental. Depinde de la caz la caz. Sunt momente în care povestim transgenerațional și înțelegem neînțelesul, alteori discutăm pe terapia narativă și căutăm episoadele de validare. Nu există rețete general valabile. Asta în calitate de psiholog. Ca duhovnic, recomand spovedanie și împărtășanie deasă pentru a primi har și putere, pentru a da jos valul de pe inimă și minte…ca să ajung să simt și să văd altfel. Insist pe rugăciune, detergentul minţii şi sufletului, dar cu cuvinte simple, personale. A da lui Doamne golul acela, durerea, frica… E nevoie să țin mintea ocupată cu lucruri motivaționale, să existe suport emoțional de la cei apropiați (familie, prieteni, duhovnic, psiholog sau psihoterapeut, medic), să observ mereu ce am nu ce îmi lipsește, să tai buruiana și să pun flori. Este foarte important să nu caut o victimă pe care să o jelesc sau un vinovat pe care să-l condamn, ci soluții reale! Ce putem face să ieșim din asta chiar acum. Şi nu în ultimul rând, cuvinte, acțiuni de recunoştinţă. Să mulţumesc lui Doamne pentru toate pe care le ştiu şi pe care nu le ştiu. Mulţumesc, Doamne! Te iubesc, Doamne!
            -Vă mulțumim pentru timpul acordat acestui interviu și vă dorim să propășiți în toate cele bune, ziditoare pentru dvs. și pentru cei, nu puțini, care se simt îmbogățiți prin postările dvs.!
Eu vă mulțumesc și mă bucur din toată inima pentru darul minunat de a fi contemporani cu atâtea suflete luminoase. Iubiți mult în Hristos. Iubirea vindecă! Bucurie sfântă şi nădejde! Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură şi plângeţi cu cei ce plâng şi aşa vom împlini iubirea. Amin!
Sursa: http://patrincaandrei.wordpress.com/2014/10/10/tinerii-au-framantari-au-nevoie-de-modele-de-iubire-si-de-sens-interviu-cu-parintele-hrisostom-filipescu/

Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu și eu!

Posted on under Uncategorized


DSCN7563
Nimic și nimeni nu este întâmplător în viața noastră. Fiecare din noi reprezintă un dar pentru ceilalți.
Bucură-te, suflete! 
Interviu realizat de Magda Câmpeanu pentru site-ul frumusețe fără limite.ro
Ce reprezintă data de 11 august 2007 pentru dvs.?
Pe data de 11 august 2007 Dumnezeu mi-a sărutat sufletul într-un mod care nu poate fi nicicând uitat. Este momentul în care sufletul meu a făcut cununie cu Hristos pentru veșnicie. Monahul este cel care cu ochii zâmbește, dar cu sufletul suspină pentru durerile lumii. Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi și pe toată lumea Ta!
Ce v-a îndemnat să mergeți la mănăstire?
Viața este o călătorie spre nemurire. Dintre toate stelele eu am ales doar una care îmi luminează întunericul existențial. Opțiunea mea este un act de iubire. În felul acesta am mulțumit Domnului pentru darul vieții… Așa am știut eu să mulțumesc, prin Iubire. Mănăstirea șlefuiește precum o apă colțurile ascuțite ale pietrelor interioare și le rotunjește, le face fine. Este o poveste de iubire spusă cu altfel de rostire.
Care sunt lucrurile care vă bucură?
În toate lucrurile este nevoie de măsură, de dreaptă socoteală. Sunt un om al bucuriei, al zâmbetului. Mă bucură lucrurile firești, mărunte, simple. O plimbare în pădure, o carte bună, o întâlnire cu Omul, copilul ce se joacă frumos, bătrânul ce zâmbește cald, cățelul plin de bucurie, pisica leneșă ce toarce a tihnă, toate pot deveni adevărate porții de sărbătoare pentru suflet și minte. Desaga cu bucurii este în inima fiecăruia. Dumnezeu nu are nevoie de oameni încruntați și veșnic nemulțumiți.
Dincolo de momentele mele de povestit cu Dumnezeu, mă bucură mult scrisul, mă împlinește. Am cochetat și cu pictura, cu fotografia. Mă mângâie artele într-un fel aparte. Aștern gânduri, mă joc cu rimele sau cu versul alb. Îmi ascult glasul interior și scriu cu colțul inimii. Adeseori mă simt doar un scrib…
Care a fost cel mai important sfat primit vreodată?
Am primit multe sfaturi și primesc în continuare. Până la buza mormântului învățăm. Mă plec cu recunoștință tuturor celor care mi-au așezat un cuvânt, un gând în inimă. De la fiecare om care îmi apare pe Cale am ceva de învățat. Nimic și nimeni nu este întâmplător în viața noastră. Fiecare din noi reprezintă un dar pentru ceilalți.
Trei sfaturi dragi îmi sunt: „Cine se pregăteşte este deja!”, „Să caut mereu lumina din viața oamenilor” și „Hai să vorbim ceasuri întregi despre tăcere!”.
Care credeți că este rolul nostru în lume?
Să învățăm să iubim, să iertăm, să ne bucurăm de minunea vieții. Suntem aici într-o continuă lecție și poveste de iubire. De când ne naștem pornim în căutarea iubirii. Cădem, ne ridicăm, rănim, suntem răniți, ne umflăm, ne dezumflăm. Când în sfârșit am învățat să iubim curat, Doamne ne ia la El pentru ca nimeni și nimic să nu mai murdărească acea iubire. Iartă, iubește, binecuvântează, ești o minune! Bucură-te, suflete! Această clipă nu se mai întoarce niciodată! Viaţa pe care o trăim este rugăciunea pe care o oferim lui Dumnezeu.
Ce importanță are Sfânta Liturghie în viața creștinului?
Liturghia este centrul vieții creștine. Axis mundi. Din potir luăm putere, har, iubire și iertare. Unindu-ne cu Hristos reușim, din darul lui Dumnezeu, să gustăm bucuria comuniunii. Avem nevoie de Liturghie, de a ne uni cu Hristos. Euharistia (mulțumirea) nu este premiul I cu coroniță pentru sfințișori, ci medicament pentru suflet și mai mult de atât. Iau „pastila”, Doamne, să vindece Hristos în mine ceea ce omul nu poate vindeca şi totodată să reuşesc să iau har şi putere în lupta cu păcatul. Cad, mă ridic. Important este să nu dezertez, să nu divorţez de Hristos. Smerită cugetare. Hristos nu numără căderile, ci ridicările omului! Nu o să întrebe de ce am căzut, că ştie, ci de ce nu ne-am ridicat, de ce am crezut că nu ne poate ierta, iubi, îmbrăţişa?! Nu putem noi greşi cât poate Dumnezeu ierta! Dar să fie „stare de întoarcere” a fiului risipitor către Tatăl Ceresc. Unire cu Hristos Euharistic.
Ce locuri din România vă bucură și de ce?
Fiecare loc din România are specificul, farmecul și frumusețea sa. Îmi plac tradițiile românești, portul. Am chiar o ie care îmi este foarte dragă. Mă bucură locurile care au parfum românesc autentic și oamenii care nu pun privirea în pământ când spun că sunt români! Sunt zone pe care le-am vizitat și locuri în care încă nu am ajuns, dar pe care le am în suflet cu aleasă prețuire. Așa că nu o să vă indic un loc anume, ci vă spun vorba bătrânească dulce și plină de adevăr că omul sfințește locul, nu locul pe om. Fă Rai din ce ai!
Ce are de învățat un frate de mănăstire?
Să nu îl cântărească pe Dumnezeu și să se păzească de judecată. Ai văzut un episod din viața unui om, nu ai văzut toată viața lui și nu știi ce se ascunde în spatele acelei „dureri”. Îngerii nu vorbesc de rău pe alți îngeri.
Cum ne putem păzi mintea de gânduri nepotrivite?
Mutând gândul, dând volumul la minimum, schimbând ritmul. Depinde, sunt fel de fel de metode, fiecare găseşte ritmul său potrivit. Ceea ce e folositor pentru cineva, poate fi povară pentru altul. Rugăciunea curăță mintea și inima.
În formările mele profesionale am învățat că sunt momente în viață când e nevoie să  lăsăm să curgă gândul fără să ne îndulcim cu el. Și fără să ne învinovățim. Sunt oameni care fac adevărate tulburări psihice pentru un mic gând de care se învinovățesc mai mult decât e nevoie. Sunt gânduri și gânduri. Tocmai de aceea e nevoie să nu lovim în noi cu bice pentru orice pornire. Observăm și corectăm ce este de corectat, iar ce este pentru smerenie acceptăm, nu ne împotrivim voii lui Dumnezeu. Învăţăm lecţia şi mergem mai departe. Să nu bruscăm! Cum trece o barcă pe apă si eu o privesc, dar nu intru în ea, tot la fel și gândul. Eu aleg în ce barcă (gând) stau. Mintea este o apă, bărcile sunt gândurile, iar noi observatori pe mal. Fiți amabili cu gândurile! Ele trec dacă le dați pace și nu le dați valoare.
Cum se poate mântui omul în lume?
Omul este o taină, un unicat. Alergăm 24 din 24 de ore cu fel de fel de motive în spate. Pe drumul vieții se mai parchează, ne mai întoarcem la izvoare să ne adăpăm sufletele însetate. Vedeți dumneavoastră, tendința omului contemporan este de a se anestezia la tot pasul. Nu mai vrea să asculte tăcerea, nu își mai oferă momente de regăsire interioară, nu își mai ascultă glasul conștiinței. Pornește mereu ceva în fundal să uite, să nu audă strigătul interior. Adeseori are de toate și totuși nu are pace, nu are liniște. Le-a bifat pe toate și încă geme. Sufletului îi este foame și sete de Dumnezeu și omul nu aude, nu simte. Gândul meu pe care îl așez la inima omului este de a asculta glasul interior, ce vrea Dumnezeu să îmi spună prin durerea, întâmplarea, omul acela. Apoi de a antrena mintea să vadă mereu ceea ce are, nu ceea ce îi lipsește pentru că altfel intră într-un labirint al minții de unde se rănește trăind mereu prin comparații. Fiecare este exact acolo unde trebuie să fie, are cât poate duce și îi este de folos și nimic nu este întâmplător în viața noastră! Dacă nu ne amăgim, nu ne poate dezamăgi nimic.
Omul se mântuiește în lume, la fel ca și cel din mănăstire, prin întâlniri dese cu Dumnezeu și cu omul în care se odihnește chipul lui Dumnezeu. Un părinte duhovnic care ne oferă nu numai dezlegare de păcate, ci și sfat, îndrumare, rugăciune, suport emoţional, poate reprezenta un început. Bucurând, iertând, iubind pe cel de lângă mine l-am bucurat pe Dumnezeu. Oamenii au nevoie de dovezi că sunt iubiți. Să nu ne bârfim mai mult decât ne rugăm. Nu cumva avem tot ce ne trebuie ca să fim fericiți?
 Cum ne putem reîntoarce la Hristos?
Este foarte important să plecăm în această călătorie de la gândul curat că Dumnezeu nu este un contabil, un tiran, un aspru judecător care pedepsește și împarte dreptatea. Dumnezeu este iubirea care topește tot întunericul lăuntric, aduce pace, bucurie și lumină, dar mai ales nu refuză nimănui nimic. Hristos invită la iubire deoarece judecata lui Dumnezeu este total diferită de judecata oamenilor.
Printr-un suspin al inimii ne putem întoarce către Doamne. Sunt oameni grăbiți și Dumnezeu intervine și îi învață să se oprească și să mai tragă aer în piept. Să vadă de unde vin și încotro se îndreaptă, să se observe, fără să se judece. Este necesar să facem loc lui Dumnezeu în viața noastră. Prin harul lui Dumnezeu suntem ceea ce suntem fiecare. Așa că este nevoie să chemăm pe Doamne în ceea ce suntem fiecare. Nu avem nevoie de haine de gală, de sărbători, de lucruri amețitoare pentru a ne întâlni cu Hristos. Să iertăm, să iubim și să mulțumim pentru orice problemă! Rușinea și critica nu schimbă pe nimeni, lumea are nevoie de dragoste.
Ce îi spuneți Bunului Dumnezeu atunci când vorbiți cu EL?
Îi mulțumesc pentru toate pe care le știu și nu le știu şi pentru tot ce mi se va mai îngădui să cunosc şi să bucur. Nu îi cer nimic pentru că știe El de ceea ce am nevoie, nu trebuie să-L învăț eu ce și cum. Mă las dansat pe melodia vieții. Doamne, fie voia Ta! Îți mulțumesc, Doamne, că Te-ai gândit să fiu și eu! Când privești spre Hristos se găsesc soluții în orice.
Vă mulțumesc!
Mulțumesc pentru dragoste și vă doresc multă bucurie!
Sursa: http://www.frumusete-fara-limite.ro/2014/09/ieromonahul-hrisostom-filipescu-multumesc-doamne-ca-te-ai-gandit-sa-fiu-si-eu/

marți, 7 octombrie 2014

Iata bucuria de a trai!

"Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre
Că jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară. (Matei 11,28-30) 

"Iată, Eu stau la uşă şi bat, Mântuitorul, asemenea unui călător ostenit de cale, bate la uşa unui han, pe înserate; însă dacă bagi bine seama, uşa la care El bate nu are mâner ori clanţă pe dinafară, are numai pe dinăuntru. Aceasta arată ceva… Domnul nu împinge cu umărul în uşă, dragul bunelului; uşa are mâner numai pe dinlăuntru, numai pe dinlăuntru…

Niciodată să nu crezi ca El nu te ascultă. Inima mea dulce, El te ascultă înainte ca gura să se deschidă şi înainte ca oftatul să ţi se fi slobozit din piept". PĂRINTELE SELAFIIL DIN SIBERIA

Să nu credem răul

Ieromonah Savatie Baştovoi –  În vremurile actuale, de permanentă schimbare, de bom­bar­dament informaţional şi de rafinare a ispitei, de contes­tare a tradiţiei şi de libertinaj extrem, cum ne putem apro­pia şi/sau ţine aproape de Dumnezeu? - Să nu credem răul. Să ştim că tot ce auzim rău de cineva este o minciună, nu neapărat în conţinut, ci în lucrare. Răul nu poate fi adevărat prin definiţie. Răul este opera diavolului, şi dacă ispititorul mai înainte aruncă pe un om într-o gre­şeală, pe urmă trâmbiţează despre acea greşeală în urechile celor slabi, pentru a înmulţi răul. Acesta pare să fie rostul din ce în ce mai clar al televiziunilor. Să ne păzim de înmulţirea clevetirilor care ajung la urechile noastre, şi nu vom pierde niciodată legătura cu Dum­nezeu, oricât de încurcaţi am fi în alte privinţe.

luni, 6 octombrie 2014

„Nu piroanele L-au ţinut pe Hristos răstignit, ci iubirea.”

 Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. Părintele Arsenie Boca
  Doamne, Tu erai înlauntrul meu, dar vai, eu însumi eram înafara mea. ( Fericitul Augustin)
„Iubeşte şi fă ce vrei.”(Fericitul Augustin)
„Dacă ar fi fost în lume numai un singur păcătos, Iisus ar fi adus cu drag pentru el singur aceeaşi Jertfă, ca pentru o lume întreagă.”(Fericitul Augustin)
„Dacă mi-ar demonstra cineva că Hristos Se află în afara adevărului şi ar fi real, că adevărul se află în afara lui Hristos, aş prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul.”(F. M. Dostoievski)
„Nu eşti nici cea mai neînsemnată clipă de timp neînsoţit de Acel Prinţ grozav al iubirii divine, Acel Înger de Mare Sfat, de Acea Inimă, Care a preferat să fie străpunsă, decât să te părăsească!”(pr. Arsenie Papacioc)
„Nu piroanele L-au ţinut pe Hristos răstignit, ci iubirea.”(Nicolae Steinhardt)
„Domnul a murit de moartea noastră, pentru ca noi să înviem cu Învierea Sa.”
„Cu nimic nu Îl mânii atât de mult pe Dumnezeu, ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.”(Sfântul Ioan Gură de Aur)
„Eşti bogat? Foarte bine! Eşti zgârcit? Foarte rău! Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci aceia care slujesc bogăţiei.”(Sfântul Ioan Gură de Aur)
„Iertând altora, vouă înşivă vă iertaţi.”(Sfântul Ioan Gură de Aur)
„Ceea ce vrei să-ţi facă ţie Dumnezeu fă şi tu oamenilor.”
„Pe cât de mult ne iubeşte Hristos, pe atât este de discret.”
„A avea credinţă înseamnă să crezi în ceea ce nu vezi, iar răsplata pentru această credinţă va fi să vezi ceea ce crezi.”(Fericitul Augustin)
„Domnul Hristos nu vrea să fim o ceată de tânguitori, ci o ceată de înmulţitori de bucurie.”(pr. Teofil Părăian)
„Iubiţi mult! Hristos vă porunceşte!”(pr. Arsenie Papacioc)
Iisus mereu a avut ce răbda: mai presus de toate Crucea, răstignirea şi moartea. În fiecare ins e sădită o intenţie a lui Dumnezeu, care prin om trebuie să devină creaţie.
O, Adevăr, care Dumnezeu eşti, fă să fiu una cu tine într-o dragoste veşnică. În Tine sălăşluieşte tot ceea ce doresc, tot ceea ce vreau. Toţi învăţaţii să tacă, toată făptura să amuţească în faţa Ta, grăieşte-mi numai Tu.
Cunoştinţa cea din păţanie sau învăţăturile din durere - singura cale care poate învăţa ceva pe oameni.
Când dai, la început dai din ceea ce ai, apoi, de la un moment dat, dai din ceea ce eşti
Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse.
Păcatele se înregistrează în codul genetic al fiecăruia.
Cred că cea mai deformată fiinţă din capul oamenilor este Dumnezeu. Citate din Arsenie Boca
Noi nu ştim care e planul Mântuitorului cu fiecare dintre noi, dar ştim că credinţa noastră ne lipeşte de Domnul Hristos şi că nu mai suntem singuri în lumea aceasta.
Teama e semn de necredinţă, frica e semn de necredinţă, îngrijorarea e semn de necredinţă, neliniştea sufletească de orice fel ar fi, e semn că nu avem credinţă.
Bucuria nu se poate defini. Bucuria se trăieşte. Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută. Dar să reţinem că cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie.
Domnul Hristos nu vrea să fim o ceată de tânguitori, ci o ceată de înmulţitori de bucurie.
Puteţi citi toate cărţile din lumea asta despre rugăciune, mai mult decât faptul de a te angaja nu-i nimic.
Dumnezeu când dă un dar, nu-l dă pentru o clipă, Dumnezeu când dă o binecuvântare, n-o dă pentru o clipă, o dă pentru totdeauna. Dumnezeu te binecuvântează în starea în care te găseşti şi cu rosturile pe care ţi le dă.
Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie.
Mântuirea si rugaciunea nu stau în vorbe. ( Sfânta Scriptura) Rugati-va neîncetat ! (Sfânta Scriptura)
Nu este de ajuns sa posedam arta rugaciunii; trebuie sa devenim rugaciune, rugaciune întrupata. Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugaciune, caci fiecare act, fiecare gest, chiar si un surâs, trebuie sa devina un imn de adorare, o ofranda, o rugaciune. Trebuie sa oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem. ( Paul Evdokimov)
Daca, rugându-te, ai ajuns la o bucurie mai presus de orice veselie, ai ajuns la adevarata rugaciune. ( Sfântul Nil Sinaitul)
Inima cea mai milostiva este aceea care arde pentru toata faptura, pentru oameni, pentru pasari, pentru demoni si pentru toata zidirea. ( Sfântul Isaac Sirul)
Nici fecioare, nici femei maritate, nici monah, nici mirean, ci o hotarâre dreapta cauta Dumnezeu. Si, primind-o ca pe însasi fapta, trimite aceluia Duhul Sfânt pentru a lucra împreuna cu el, pentru a îndrepta viata tuturor celor ce vor sa se mântuiasca. ( Sfântul Macarie)
Ce sa faca Dumnezeu cu multumirile noastre, când cu faptele Îi aratam doar nemultumire ? (Sfântul Ioan de Kronstadt)
A descrie frumusetea omului înseamna a cânta cel mai frumos imn gloriei lui Dumnezeu. În om este cuprinsa minunea : în gândire, atâta inteligenta; în inima, atâta iubire; în viata, atâta vointa. ( pr. Agatanghel Gutu)
Aceasta este rugaciunea adevarata : a tacea si a asculta vocea fara cuvinte a lui Dumnezeu din adâncul inimii, a înceta sa lucrezi de unul singur, a patrunde în lucrarea lui Dumnezeu. ( pr. Kallistos Ware)
Doamne, fa din mine o unealta a Pacii Tale ! (Francisc din Assisi)
Principiul creştin ar fi să te gândeşti nu la ce poate face omul pentru tine, ci la ce poţi face tu pentru el.”, Teofil Părăian în ziarul “Lumina”.
Să-ţi iei crucea înseamnă să depăşeşti situaţiile pe care ţi le oferă viaţa cotidiană.
Credinţa trebuie să fie mărturisitoare şi mărturisitoare nu numai prin cuvânt, ci mărturisitoare prin întreaga noastră viaţă. Teofil Părăian în ziarul “Lumina” (17 mai 2009) Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată sunt Raiul anului bisericesc


A IUBI, ÎNSEAMNĂ, POATE, A LUMINA PARTEA CEA MAI FRUMOASĂ DIN NOI ! ( OCTAVIAN PALER ) 

Scrisoarea lui Dumnezeu

M-am uitat la tine in timp ce te-ai trezit in aceasta dimineata.
Asteptam sa imi spui 2-3 cuvinte ,multumindu-mi pentru cele ce ti sau intamplat , cerandu-Mi parerea pentru cele ce urma sa le faci azi.

Am observat ca erai mult prea ocupat ca sa iti cauti haine potrivite ca sa mergi la serviciu. Speram sa gasesti cateva clipe ca sa Imi spui “BUNA DIMINEATA!”

Dar erai mult prea ocupat .


Pentru a vedea ca Iti sunt alaturi , Am surprins pentru tine cerul in culori si cant de pasarele.

Pacat ca nu ai observat nici atunci prezenta Mea.


Te-am privit plecand grabit spre serviciu si iar Am asteptat. Presupun ca fiind atat de ocupat nu ai avut timp nici acum sa Imi spui 2 vorbe. Cand te intorceai de la munca Ti-am vazut oboseala si stresul si Ti-am trimis o ploaie marunta , care sa te linisteasca.

Am crezut ca facandu-ti aceasta palcere iti vei aduce aminte de Mine.


In schimb te-ai suparat, si M-ai injurat.

Doream atat de mult sa imi vorbesti.Oricum ziua era, inca lunga.

Ai pornit televizorul si in timp ce urmareai filmul preferat Eu am asteptat. Ai cinat,apoi, cu ai tai si tot nu ti-ai adus aminte de MINE .Vazandu-te atat de obosit ,Am inteles tacerea ta si Am atins splendoarea cerului ca sa te poti odihni , dar nu te-am lasat in bezna.
Am lasat veghetori pentru tine,o multime de stele. Era asa de frumos, pacat ca nu ai observat.
Dar nu conta!
Poate chiar nu ti-ai dat seama ca EU sunt aici pentru tine. Am mai multa rabdare decat poti tu sa iti imaginezi vreodata. Vreau sa ti-o arat, pentru ca si tu sa o arati celor din jurul tau.

TE IUBESC atat de mult incat te voi rabda. Acum esti pe punctul de a te trezi din nou.

Nu-mi ramane decat sa TE IUBESC si sa sper ca macar azi imi vei acorda putin timp din timpul tau.

duminică, 5 octombrie 2014

Oare iubesc destul?”

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?


"Am fost foarte impresionat de răspunsul unui copil de la casa de copii care a fost întrebat „Cine te iubeşte pe tine?” Şi a zis: „Nu mă iubeşte nimeni”. Noi nu suntem în situaţia de a nu fi iubiţi de nimeni, dar trebuie să ne punem o întrebare firească, pentru cei care vor să se îmbunătăţească. Dacă pe noi ne iubesc alţii şi noi iubim pe alţii, suntem gata să-i iubim şi pe aceia pe care nu-i iubeşte nimeni sau pe cei care, dacă i-am întreba „Cine te iubeşte?”, am afla că nu-i iubeşte nimeni? Cuprindem noi în iubirea noastră pe oamenii de lângă noi, pe cei care au trebuinţă de iubirea noastră?
Noi ne întrebăm mereu: Oare postesc destul? Oare mă rog destul? Oare n-ar mai trebui să adaug ceva metanii? Oare îmi primeşte Dumnezeu ostenelile? Ia gândiţi-vă, care dintre voi v-aţi întrebat vreodată: Oare iubesc destul? Oare iubesc într-adevăr?
Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.
Să ne cercetăm pe noi înşine şi sub aspectul acesta: câtă iubire avem faţă de Dumnezeu? Împlinim poruncile lui Dumnezeu? Pentru că împlinirea poruncilor lui Dumnezeu este dovada iubirii faţă de Dumnezeu. Şi cea mai mare şi cea dintâi poruncă după iubirea faţă de Dumnezeu este iubirea faţă de aproapele. Când ne gândim la aceasta, cât ne silim să realizăm ceea ce încă n-am realizat? Şi poate că de aceea este important să zicem mereu: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pe mine care nu iubesc, pe mine care nu mă interesez, pe mine care nu caut binele altora, pe mine care sunt nepăsător faţă de alţii, miluieşte-mă pe mine, păcătosul." (Extras din cartea „Gândiţi frumos” (cuvântări la ocazii speciale), Arhimandritul Teofil Părăian, edit. Teognost, Cluj-Napoca, 2006, pp. 161-164)