joi, 27 noiembrie 2014

Dacă Dumnezeu nu ocupă primul loc în viaţa ta, atunci nu ocupă niciun loc

Părintele Teofil, aproape şi departe

Zâmbetul lui Dumnezeu

„Dumnezeu ne zâmbeşte. Să zâmbim şi noi – Lui şi oamenilor”. Minunat motto trăit, nu doar rostit din vârful buzelor, al unui om care simţea o adevărată onoare să-şi salute semenii şi, cu atât mai mult, să-L salute şi să-L cinstească pe Cel care – pentru cei ce cred – le rânduieşte spre bine pe toate.
Părintele Teofil – Părintele Bucuriei – a înţeles că problema adevărată pentru un om este să caute să-şi păstreze bucuria (chiar atunci când este „orb din naştere”), să se pregătească pentru „vacanţa cea mare”, pentru „noaptea morţii” când nu se mai poate însoţi cu lumină.

Entuziasmul aproape copilăresc al Părintelui Teofil – mereu mi-am spus asta – nu părea să sufere de vreun „beteşug”. Altfel nu se explică explozia de lumină pe care – el, care nu văzuse niciodată lumina zilei – o revărsa când îi stăteai în preajmă. După cum nu se explică altfel nici împăcarea sa lăuntrică, fericirea de a sluji Celui care i-a dat această „îngrădire”, această „infirmitate”, această „limitare”. Bucuria de a I se supune – mărturisea el, spre uimirea noastră – chiar şi „dincolo”, dacă El va voi să-l ţină tot fără văz.

...Şi ne-a povestit cum nu numai că avem dreptul, dar şi că-i de datoria noastră să-i zâmbim lui Dumnezeu, ne-a îndemnat să devenim oameni ai bucuriei şi „să ne silim să trăim viaţa în aşa fel încât să fim şi noi zâmbetul lui Dumnezeu îndreptat către oameni.”...Întâlnirile acestea au lăsat urme adânci... 
Bogdan Grecu, Belfast

„Dacă Dumnezeu nu ocupă primul loc în viaţa ta, atunci nu ocupă niciun loc.”



marți, 25 noiembrie 2014

Bejan Marian Ioan - POVESTE IMPRESIONANTA!!!

 Marian, bravo, esti un erou! Povestea ta merita citita, ATITUDINEA ta merita urmata. Esti un exemplu de curaj, nadejede, dragoste si credinta. Dumnezeu a rasplatit nadejedea, dragostea si credinta ta, ti-a dat cel mai frumos dar: VIATA.  Slava lui Dumnezeu pentru toate! 

M-a impresionat darul tau oferit copiilor nevoiasi, un dar de care tu, sigur, aveai mai multa nevoie.
Felicitari pentru initiativa ta de a fi alaturi de copiii cu dizabilitati si familiile cu probleme financiare.
Avem ce invata de la tine, Marian.

POVESTEA MEA!

Sinteza povestii mele tragice prin care trec ,urmata de intreaga poveste detaliata….

Numele meu este Bejan Marian Ioan. Am implinit  31 de ani si daca nu cer prea mult de la Bunul Dumnezeu sa numar si mai multi alaturi de cei dragi as vrea… ,locuiesc in localitatea Roman, judetul Neamt. Sunt prins in plina tinerete de o boala necrutatoare, care ma distruge treptat:  LIMFOM  HODGKIN(cancer limfatic). Am o speranta de ameliorare sau vindecare printr-un tratament experimental la o clinica din Italia. Parintii mei si rudeniile mele sunt oameni simpli si sufera alaturi de mine si au cheltuit tot ce au avut. CER AJUTORUL CELOR CARE POT SA MA AJUTE pentru a avea si eu o viata normala. Nu doresc nimanui sa treaca prin ceea ce am trecut eu pana acum. Am nadejde doar in Dumnezeu si dragostea dumneavoastra. Va multumesc tuturor celor ce ma veti putea ajuta.

PENTRU CEI DIN AFARA CODU SWIFT ESTE BPOS ROBU

 „Nu sunt ce par a fi….

Nu sunt

Nimic din ce-as fi vrut sa fiu!…

Dar fiindca m-am nascut fara sa stiu,

Sau prea curand,

Sau poate prea tarziu…

M-am resemnat, ca orice bun crestin,

Si n-am ramas decat… cel care sunt!…” (Ion Minulescu)

Numele meu este Bejan Marian-Ioan. Sunt nascut in 1982 si locuiesc in localitatea Roman, judetul Neamt.

Am fost si eu copil la ai mei, ca orice copil, dar nu de pus in rama, deoarece la varsta frageda am suferit doua accidente majore la ambele maini: la stanga fiind oparit in proportie de peste 50%, iar la dreapta impuscat…Insa am crescut, am facut scoala s-ajung si eu un om in a mea tara . Ma simteam de neclintit, sanatos si plin de viata, cu mari sperante, pana cand totul s-a naruit, ca un castel de nisip lovit de apa, la 27 de ani.

Era in luna noiembrie 2009 cand am inceput sa tusesc. Nimic anormal mai ales ca incepuse sa vina si frigul. Am luat tratament, ca orice om racit, dar aceasta tuse se amplifica. Am mers la medici, tratamente peste tratamente, insa nimic. In februarie 2010 m-am hotarat sa merg la Iasi, la clinica Arcadia, pentru un CT (computer tomograf). Din acest moment lumea mea s-a descompus. Mi s-a recomandat imediat punctie sau biopsie din mediastin deoarece aveam mari formatiuni nodulare.

Speriat fiind am plecat de urgenta la Targu-Mures impreuna cu familia mea care mi-a fost alaturi totdeauna. Ajungand acolo imediat am fost trecut pe lista de interventie chirurgicala diagnosticat cu „tumora mediastinala dreapta giganta polilombata”. Au urmat doua saptamani de chin postoperator.

Apoi inca o luna de asteptari pentru a primi rezultatele de la examenu histopatologic. Verdictul a venit ca un fulger: sufeream de boala „CASTELMAN de tip angiofolicular”, o boala deosebit de rara, fara un tratament bine definit. M-am speriat la aflarea acestei vesti si am cerut sa imi dea lamele si blocurile de parafina pentru a repeta examenul histopatologic in alta parte. Am plecat in Bucuresti la Insitutul „Victor Babes” pentru a afla daca nu cumva se gresise la diagnostic. Am mai asteptat cca o luna de zile, o luna de neliniste, de teama, de sperante, dar intr-adevar se gresise diagnosticul dat de cei de la Targu-Mures. Acum diagnosticul a fost „Limfom Hodgkin clasic-scleroza nodulara (tip II BNLI-cu arii pseudosincitiale”, un diagnostic nu foarte bun, insa pentru care se stia un tratament exact. M-am uitat pe internet, am citit despre aceasta boala si parea ca o sa fie cu rezolvare favorabila, multi oameni scriind ca s-au tratat si sunt bine, dupa ani buni de la tratament.

Am prins curaj si am plecat la Bucuresti la Spitalul de Urgenta „Dr. Agrippa Ionescu” (la dr.Simona Crintea ) unde am inceput CHIMIOTERAPIA speciala diagnosticului ce il obtinusem de la Institutul „Victor Babes” aceasta fiind cu ABVD. Au urmat zile de cosmar cu senzatii de voma, discomfort total, simteam ca totul se apropie de final, simteam ca sfarsitul este aproape, insa ajutat de familie am trecut cu greu peste cele 5 sedinte (sedinte ce le faceam din 2 in 2 saptamani), deci 2 cure si jumatate. Cand a trebuit sa repet CT-ul, pentru a vedea daca tratamentul are efect, rezultatul a cazut groaznic, nici cel mai mic efect benefic nu s-a vazut, nimic nu disparuse, tumora nici nu se micsorase. Am crezut ca innebunesc, am crezut ca totul se sfarsise, insa familia si fosta prietena ,care a aparut intre timp in viata mea , au fost langa mine m-au sustinut si m-au ajutat sa trec mai departe sa sper ca o sa fie bine. 

Observand ca prima cura de chimioterapie nu a avut succes si avand doua diagnostice diferite, am crezut ca este din nou o greaseala si m-am hotarat sa merg in Ungaria la INSTITUTUL NATONAL DE ONCOLOGIE, aici fiind ajutat de verisorul mamei si sotia sa, care stiau limba maghiara. Am mers, am fost consultat si am lasat lamele si blocurile de parafina pentru reexaminare. Am venit acasa in Roman si am asteptat, insa eram cazut in deznadejde, dar familia si prietena m-au sustinut. Dupa un timp m-am obisnuit cu ideea, dat fiind si faptul ca sunt crestin practicant, absolvent de teologie. Dupa ce am asteptat o luna si jumatate a venit raspunsul identic cu cel dat de Institutul „Victor Babes” (aveam Limfom Hodgkin). Am sunat la spital, insa neavand o sectie specializata in Hematologie am fost transferat la Spitalul Clinic Coltea din Bucuresti, unde am gasit niste medici excelenti (amintesc pe asist.univ.dr. Nicoleta Berbec si medic rezident Mihaela Lebedenco). Asa am si inceput chimioterapia cu BEACOPP. Mergeam luna de luna in Bucuresti pt tratament. Aveam rezervare in salonul numarul 3, salon in care am cunoscut diversi colegi de suferinta, unii mai tineri, alti mai in varsta, insa ceea ce m-a marcat a fost cand, dupa ceva vreme de chin, un tanar de 26 ani pe nume IULIAN a trecut la cele vesnice tinandu-ma de mana deoarece nimeni nu a avut curajul sa ramana in salon cand el ne-a PARASIT (Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii). Am devenit, fara sa vreau cred, ultima lui imagine, care ma urmareste de multe ori, insa sunt fericit ca Dumnezeu m-a ajutat si i-am fost alaturi. O luna mai tarziu m-am intalnit cu Denis, in varsta de 29 de ani, care era profund marcat de disparitia lui Iulian, deoarece incepusem sa legam prietenii, amandoi sufereau de leucemie. Am stat de vorba sa ne mai treaca suferinta, am mers la somn, dar a doua zi starea lui Denis s-a inrautatit brusc. M-am dus sa il vad in salon, arata rau. Mi-am dat seama ca va sfarsi si el, cand deoadata il aud ca vrea sa ii dau mana (stia ca eu l-am tinut pe Iulian de mana) m-am cutremurat si am intins mana, insa in salon fiind si prietena sa i-am zis sa vina sa il tina ea de mana eu am iesit cu lacrimi in ochi, insa nu m-am aratat, pana seara a fost transferat la Terapie Intensiva unde ne-a parasit si el (Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii). Am fost distrus emotional, ma gandeam ca si eu voi ajunge asa, insa familia si prietena si medicii m-au tinut pe linia de plutire. Dupa trei luni de chin a urmat clipa mult asteptata un nou CT sa vedem daca boala raspunde la tratament, insa, din pacate, nici aceasta cura nu a adus nici o ameliorare. La aflarea vestii am „cazut” nu mai vedeam nici o sansa, asteptam un final. Dar am fost sunat de pr. Pop Vasile, profesorul meu la care am sustinut lucrarea de licenta in teologie si cu care am ramas in relatii foarte apropiate. M-a incurajat sa merg mai departe, sa lupt cat imi sta in putere, sa nu ma las doborat de boala. Am venit acasa de la Bucuresti suparat, Familia si fosta iubita au fost langa mine tot timpul si am trecut impreuna si peste aceasta veste. Am discutat telefonic cu medicii si am hotarat ca incep o noua cura de chimioterapie. Acestea se petreceau in noiembrie 2010.

Am inceput o noua cura cu DHAP, mai agresiva. Slabisem 10 kg, puterile ma lasasera, nu mai puteam reactiona normal, insa am mers mai departe cu credinta si speranta ca Dumnezeu ma va ajuta si o sa trec si peste asta. Au trecut 2 luni in care uitandu-ma in oglinda nu ma mai recunosteam. La sfarsitul curei a 2-a medicii au hotarat sa facem un nou CT sa vedem daca are rost sa continuam. Rezultatul a fost total negetiv, ca si celelalte. NICI O AMELIORARE. Cateva minute am cazut intr-o crunta disperare, medicii nu mai stiau ce sa mai zica, ce se intampla ca nu raspundeam la nici un tratament de chimeoterapie. A doua zi dupa aflarea rezultatului trebuia sa plec acasa, insa doamna doctor a venit in salon spunandu-mi ca a vorbit cu o colega care este medic si mi-a sugerat sa merg in Italia pentru  „second opinion”. Am primit bucuros vestea, mai ales ca am fost trimis catre un medic foarte bun Dr. Sante Tura de la „Istituto di Ematologia e Oncologia Medica “Seràgnoli”, Policlinico S. Orsola”.

Asa am plecat in Italia m-am intalnit cu domnul doctor care m-a consultat mi-a cerut lamele si blocurile de parafina pentru o noua reexaminare si mi-a recomandat un tratament experimental, insa pentru aceasta trebuia sa mai fac in tara AUTOTRANSPLANT DE CELULE STEM. Nu mi-a cazut bine aceasta veste deoarece nu este o procedura usoara si, in plus, este si destul de riscanta. Neavand alte optiuni a trebuit sa accept si aceasta varianta. M-am intors in tara, am vorbit cu medicii mei si am hotarat sa facem acest AUTOTRANSPLANT. Doamna Dr. Nicoleta Berbec a sunat la Institutul Clinic Fundeni pentru a ma programa pentru recoltare de CELULE STEM. Pe data de 19-01-2011 am fost internat la doamna Dr.Varady Zsofia, unde au urmat alte doua saptamani de CHIN. Am inceput tratamentul cu IGEV, un tratament mai agresiv si in doze ridicate, pentru a obtine acele CELULE STEM. Aceasta perioada a fost de cosmar, deoarece, intre timp, am facut si o MUCOZITA gradul III, iar timp de o saptamana nu am putut sa manac nimic, nu puteam sa imi inghit nici propria saliva, iar durerile erau insuportabile, doamna Dr. spunandu-mi ca durerile sunt mai mari decat la o femeie la nastere. Eram hranit numai cu perfuzii 24/24 ore, am crezut ca nu voi mai scapa viu de acolo, insa, cu ajutorul lui Dumnezeu si a celor apropiati, am ajuns si ziua in care trebuia sa imi recolteze. M-au conectat la centrifuga ce recolta celule stem.

centrifuga
Trebuia sa stau in jur de 3 ore nemiscat. Stand acolo si uitandu-ma cum masinaria imi extragea tot sangele din mine si il pompa inapoi (procedeu ce sa repetat de vreo 3 ori) a intrat un preot ce a intrebat de mine. Era insotit de un tanar. S-a recomandat pr. Mihail Milea de la Buzau. Nu intelegeam nimic pana cand a spus ca vine din partea pr. Huluta Sorin din Soroca-Republica Moldova, un vechi si bun prieten din Onesti, care a terminat Seminarul la Roman impreuna cu mine, el fiind cu un an mai mare, apoi Facultatea de Teologie din Oradea tot impreuna. M-am emotionat, mi-au dat lacrimile si am inteles ca prietenul meu se gandise la mine si la suferinta mea si, cu ajutorul lui Dumnezeu, l-a trimis pe acest preot sa ma vada, sa ma incurajeze, sa imi zica un cuvant de speranta, sa imi citeasca o rugaciune. Dupa plecarea sa am inteles cat de mare este Dumnezeu si cum le randueste El pe toate. Pentru mine era o minune, mai ales ca se intampla in cele mai grele chinuri prin care treceam pana atunci. Dupa doua saptamani am fost externat, insa trebuia sa mai continui chimeoterapia cu IGEV pana cand eram programat pentru autotransplant. Inca 2 luni am facut terapia la Spitalui Clinic Coltea, dupa care rugandu-ma sa nu ajung la autotransplant, am mai facut un CT, insa rezultatul nu a fost favorabil mie. TREBUIA SA FAC AUTOTRANSPLANTUL.

Asa ca in data de 25-05-2011 am fost internat pentru efectuarea de autotransplant. Stiam ca trebuie sa stau izolat trei saptamani fara vizite, fara iesit din salon, fara nimic comun, doar eu, asistentele si medicii. Am inceput tratamentul de conditioanare de tip BEAM pentru a putea face autotransplantul in bune conditii. Zilele deveneau mai lungi, starea mea se deteriora, valorile hemogramei se duceau inspre „0” , zi de zi eram ridicat din pat la ora 7 pentru a face dus cu betadina, mi se schimba patul si toate hainele nimic nu putea fi purtat de pe o zi pe alta, era totul steril putere nu mai aveam, nu mai mancam, aveam greta,varsaturi, crampe, lesinuri, etc.Imi amintesc o seara in care am avut halucinatii vedeam cum cineva fara o forma definita  batea in geam, simteam ca vine spre mine ca ma priveste ca vrea sa ma ia cu ea…insa cu ajutorul iubitei mele (caruia ii multumesc) am reusit sa steau treaz… ,daca inchideam ochii sigur acum aceasta poveste nu mai era scrisa… Simteam ca ma sting. Nici la telefon nu mai puteam vorbi, insa atat cat puteam primeam incurajari de la familia mea, de la iubita mea, de la profesorul meu si de cei ce ma mai cautau, cu toate ca multi ma uitasera din cei asa numitii prieteni.

In data de 03-06-2011 am primit autogrefa (celule stem hematopoietice), dupa care a doua zi mi s-a pus un tratament numit BCNU, timp in care am suferit hipotensiune, tahicardie, eritem si vertij, nu tare mai stiam de mine, insa trebuia sa mestec cuburi de gheata continuu, cca doua ore si jumatate, pentru a nu mi se arde mucoasa. A fost un chin cu primele 20 de cuburi, dupa care mi-a inghetat gura si nu mai simteam nimic. Cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut si peste asta, insa au urmat tratamente de revenire. A venit ziua de 10-06-2011, ziua in care am venit si eu in aceasta lume. De dimineata familia, iubita, prietenii au inceput sa ma sune pt a-mi ura „La multi ani!”. Eu eram in patul de spital plangeam si le multumeam. Era cea mai de trista zi de nastere petrecuta. Insa a trecut. In ziua de 15-06-2011 au venit parintii pentru externare. Slabisem inca 7 kg. De la 82 kg cat aveam inainte de a ma imbolnavi, am ajuns la 65kg. Am ajuns acasa, aveam numeroase restrictii, anumita dieta. Aproape 2 luni am avut o perioada grea, in care parintii si iubita mea mi-au fost tot timpul aproape si chiar de aratam jalnic imi ridicau moralul si ma tineau pe linia de plutire. Dumnezeu sa le dea sanatate

A venit clipa cand trebuia sa vedem daca avem rezultate la autotransplant, asa ca m-am internat din nou la Spital Clinic Coltea pentru evaluare. Am facut CT, insa rezultatul era mai rau decat inainte de autotransplant. Dar nu arata foarte concludent, de aceea mi s-a recomandat examinare PET-CT . Am plecat pentru intocmirea dosarului, am asteptat aprobari si pe data de 26-10-2011 am efectuat aceasta scanare. Am asteptat doua zile pentru raspuns, perioada in care aveam „inima cat un purice”. Am primit raspunsul care a cazut ca un fulger. Starea se inrautatise dramatic CANCERUL se raspandise in 15-16 locuri din organism. Medicul a dat din cap semn ca nu mai sunt mari sanse de supravietuire mai ales ca facusem atata CHIMEOTERAPIE. Am iesit am inceput sa plang in hohote, nu stiam incotro sa apuc, intrasem in panica tremuram, simteam ca innebunesc, ca imi pierd mintile, citeam rezultatul si plangeam . Totul era o negura pe moment. Dupa aproximativ 15 min mi-am facut curaj si putere sa-i sun pe cei dragi. Plangeam si le dadeam cruda veste. A fost un adevarat cosmar, insa dupa 2-3 ore mi-am revenit, am mers la spital, am dat rezultatul doamnei doctor, a citit si a incercat sa ma incurajeze ca o sa vedem ce facem sa fie bine, insa nu parea tare sigura de cuvintele rostite.

Singura varianta a mai ramas tratamentul experimental din Italia. S-a luat legatura cu medicii de acolo si am fost programat pentru data de 24-11-2011 la inceperea primei cure. Insa aici a intervenit o problema acuta, PROBLEMA FINANCIARA, deoarece acest tratament nu exista in tara nu mi s-a putut acorda certificatul E 112 care imi dadea posibilitatea de a folosi asigurarea de sanatate ce o am prin contract individual la CNAS. Asa ca sunt nevoit sa imi platesc acest tratament, avionul, spitalizarea, suma care nu mi-o pot permite nici eu, nici familia mea. De aceea am inceput sa intreb, sa umblu pentru a obtine sponsorizari, am sunat la asociatii, la fundatii, insa nici un rezultat. S-au gasit ceva oameni care mi-ai dat o speranta, insa suma fiind mare nu au reusit sa faca rost de intreaga suma. De aceea am nevoie de ajutorul celor care sunt in masura sa o faca.Tratamentul acesta se desfasoara pe perioada de 16 cure, tratamentul este cu Brentuximab Vedotin SGN 35 un anticorp monoclonal.

Am inceput tratamentul, iar dupa trei cure am facut PET/CT. Abia acum, dupa aproape doi ani si jumatate de chin mi-a dat primele rezultate pozitive. Tumorile s-au micsorat, unii ganglioni aparuti dupa autotransplant au disparut. Dumnezeu m-a ajutat si am trecut peste toate cu speranta ca ma pot face sanatos, atat cat se poate dupa o astfel de boala. Mai am de facut inca 9 cure de tratament si suma stransa s-a epuizat. De aceea apelez la aceasta varianta si CER AJUTORUL CELOR CARE POT SA MA AJUTE pentru a avea si eu o viata normala, adica sa-mi intemeiez si eu o famile, sa muncesc ca tot omul, sa nu mai sufar, chin si durere. Dumnezeu sa va dea sanatate tuturor celor care imi cititi aceasta drama a vietii si celor care ma puteti ajuta. Anul acesta implinesc 30 de ani si vreau sa ma fac bine sa am si eu o viata normala, pe cat se poate. Am incredere in Dumnezeu si dumneavoastra.

Mi-am petrecut o gramada de timp pe această pagină, și nu a fost ușor. M-am săturat și eu… insa imi datorati o promisiune toti cei ce suferiti de boli incurabile si nu numai …
Promiteti-mi că niciodată nu veti renunța.
Promiteti-mi că veti face tot ce puteti, pentru a opri gandurile negative ce v-au invadat.
Promteti-mi ca veti zambi mereu chiar si atunci cand va fi mai greu.
Promiteti-mi că veti sta inalti si frumosi, uitandu-va la stele, și spundu-le: “Voi trăi încă o zi!”
Promiteti-mi ca o sa va rugati mereu la Dumnezeu si Maica Domnului si veti SPERA si veti CREDE…
PROMTETI-MI

EU ASA AM FACUT…ASA FAC…ASA VOI FACE…


http://vreausatraiescsieu.wordpress.com/povestea-mea/

luni, 24 noiembrie 2014

Dragostea = Răbdare, Iertare, Bucurie

Dumnezeu nu este o balanță, un cântar: ți-am dat, îmi dai. Dumnezeu este iubire. Dumnezeu este un Tată iubitor, înțelegător, atotcuprinzător, iertător. Nimic nu e rău, noi le folosim rău. Din ce suntem transmitem celorlalți. Fiecare zi este o viaţă în miniatură. La fel şi judecata de apoi este gustată zilnic de fiorii conştiinţei. Vă dăruiesc speranţă şi linişte interioară. Veşnicia este acum. 

Dragostea = Răbdare, Iertare, Bucurie.

Hristos S-a răstignit și pentru mine, și pentru tine, și pentru el, și pentru ea. Pe toți caută să-i mântuiască. Și mai curge sânge pe cruce, și o mamă mai varsă o lacrimă fierbinte la picioarele crucii. Atât de mult ne iubește și ne vrea Acasă, încât Mântuitorul Iisus Hristos dacă pierde un singur suflet, nici îngerii nu-I sunt consolare…Ieromonah Hrisostom Filipescu 

miercuri, 12 noiembrie 2014

Sa analizam ce spune ALBERT EINSTEIN

Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare: “Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?” Un student a raspuns ferm: “Da!” Profesorul a pus o noua intrebare: “Daca Dumnezeu a creat totul inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu este cel rau?” Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, iar profesorul a sustinut ca a demonstrat astfel faptul ca a crede in Dumnezeu este o poveste pentru copii, lipsita de logica. 

Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. El s-a ridicat in picioare si a intrebat: “Domnule profesor, starea de frig exista? Bineinteles!”, i-a raspuns profesorul. “Ce fel de intrebare este aceasta? Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?” Proaspatul student a raspuns: “De fapt starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.” “Si, continua studentul, intunericul exista”? “Bineinteles!” raspunse profesorul. De aceasta data studentul raspunse: “Va inselati din nou, domnule profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina.” In sfarsit, studentul il intreba pe profesor: “Domnule profesor, exista raul absolut?” Profesorul ii raspunse “Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.” “Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului!” Dupa toate acestea, profesorul se recunoscu invins de aceasta argumentatie logica si nu mai spuse nimic. Numele acelui tanar student era ALBERT EINSTEIN.

Nu este un banc! Sper sa aveti rabdare sa il cititi, pe mine m-a impresionat si m-am gandit sa il impartasesc si cu alti oameni. Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare: “Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?” Un student a raspuns ferm: “Da!” Profesorul a pus o noua intrebare: “Daca Dumnezeu a creat totul inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu este cel rau?” Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, iar profesorul a sustinut ca demonstrat astfel faptul ca a crede in Dumnezeu este o poveste pentru copii, lipsita de logica. Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare. El s-a ridicat in picioare si a intrebat: “Domnule profesor, starea de frig exista? Bineinteles!”, i-a raspuns profesorul. “Ce fel de intrebare este aceasta? Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?” Proaspatul student a raspuns: “De fapt starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.” “Si, continua studentul, intunericul exista”? “Bineinteles!” raspunse profesorul. De aceasta data studentul raspunse: “Va inselati din nou, domnule profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina.” In sfarsit, studentul il intreba pe profesor: “Domnule profesor, exista raul absolut?” Profesorul ii raspunse “Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.” “Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului!” Dupa toate acestea, profesorul se recunoscu invins de aceasta argumentatie logica si nu mai spuse nimic. Numele acelui tanar student era ALBERT EINSTEIN.
Salvează râsul românesc!
http://www.FunkyDonkey.ro & http://www.Facebook.com/Bancuri

duminică, 9 noiembrie 2014

Nu te teme de ziua de maine, Dumnezeu este deja acolo

Lucrurile se intample intotdeauna daca crezi ca se vor intampla; increderea ca se vor intampla face sa se intample. ( Frank Lloyd Wright )
Puterea este capacitatea de a transforma intentia in realitate si de a o sustine.
( Warren Bennis )
Haideti sa ne instruim mintea sa doreasca ceea ce cere situatia.
( Seneca )
Atitudinea  si nu aptitudinea iti determina altitudinea.
( Zig-Ziglar )
Unii pot, deoarece cred ca pot.
( Virgiliu )
Lumea este oglinda ta. Ceea ce vezi in aceasta oglinda este, in mare parte, o reflectare a propriilor atitudini si convingeri.
( Michael Lebeuf )
Nu orice lucru cu care te confrunti poate fi schimbat, dar nici un lucru nu poate fi schimbat fara sa te confrunti cu el.
( Lucille Ball )
Un om care are o convingere este egal, ca forta, cu nouazeci si noua de oameni care nu sunt manati decat de interes.
( John Stewart Mill )
Traieste-ti viata ca si cum fiecare fapta a ta ar urma sa devina lege universala.
( Emmanuel Kant )
Ceea ce esti determina ceea ce faci.
( Thomas Alva Edison )
Cauta mai intai sa intelegi, si apoi sa fii inteles.
( Stephen Convey )
Atitudinea iti determina Altitudinea.
Atitudinile sunt cele care ne controleaza viata. Atitudinile sunt o forta secreta care lucreaza 24 de ore pe zi, spre bine sau spre rau. Este de o importanta covarsitoare sa stim cum sa valorificam si cum sa controlam aceasta mare forta. ( Tom Blandi )
Daca cineva doreste o schimbare, el insusi trebuie sa fie acea schimbare inainte ca acea schimbare sa aiba loc.
( Gita Bellin )
Oamenii se impiedica de pietricele, niciodata de munti.
( Emilie Cady )
Doar cel ce  crede in victorie poate invinge. John Dryden 

Sa tratam pacientul...nu doar problema

Niciodata sa n-ajunga o problema, care asteapta rezolvare, mai importanta decat o persoana care asteapta iubire. ( Barbara Johnson )

Sa tratam pacientul...nu doar problema.


Dragostea nu inseamna a privi unul spre celalalt ci a privi amandoi in aceiasi directie.
( Antoine de Saint-Exupery )

Oare ceea ce stim despre noi si despre ceilalti e adevarat?

Nu e atat de important ceea ce nu stiu oamenii, cat este de important ceea ce stiu atat de bine si nu este adevarat. Josh Billings 

sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Cea mai mare NEVOIE este iertarea

Daca cea mai mare nevoie a noastra ar fi fost informatia, Dumnezeu ne-ar fi trimis un pedagog. Daca ar fi fost tehnologia, Dumnezeu ne-ar fi trimis un om de stiinta. Daca ar fi fost banii, Dumnezeu ne-ar fi trimis un economist. Dar, pentru ca cea mai mare NEVOIE este iertarea, Dumnezeu ne-a trimis un Mantuitor. ( Lessin )

· URA este acidul care face mai mult rau vasului in care e tinut, decat obiectelor asupra carora este aruncat. 

vineri, 7 noiembrie 2014

Vindecă rana și mergi mai departe!


Orice om cu neputințe are virtuțile lui, după cum orice om cinstit are slăbiciunile lui. Bunătatea, omenia sunt cele care fac diferența dintre lumină și întuneric. Curățenie interioară, cumințenie, credință. Faptele se dăruiesc, nu se vând. Răul poate lua în lumea aceasta diferite forme, dintre cele mai degradante: de la dispreţ, până la satisfacţie sadică, patologică. Omul rău este nefericit chiar şi atunci când este fericit. Omul rău e cu desăvârşire rău, atunci când se preface că e bun. Însă ceea ce s-a dobândit prin rău, rău se va sfârşi. Aşa e legea universului. Rău faci, rău găseşti! Bine faci, bine găseşti! Şi cu acestea ne înveşmântăm sufletul. 

Sunt invidiaţi şi cei din morminte, darămite cei vii! Critic, caustic. Vremuri în care excesul de egoism metabolizează interese de moment. Forme fără fond. Sacrificii la nivelul conștiinței individuale. 

Te-ai accidentat? Vindecă rana și mergi mai departe! Ceea ce alege omul, fie rău sau bine, îl va urma. Viața este nedreaptă doar dacă rămâi jos. Sus! Ridică-te! Nu îți mai plânge de milă! Fii observator și nu judecător! E viața ta! Petele se scot cu detergent, iar necazurile cu gânduri bune, cu rugăciune. Alege un drum și mergi pe el. Poți deveni mai bun, mai frumos, mai puternic. Pietrele pe care le aruncă alții în tine, strânge-le cu dragoste, pot deveni oricând temelia unei cetăți frumoase. Nobilă disponibilitate a sufletului omenesc. (Ierom. Hrisostom Filipescu)


Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa


Vine un anotimp în viaţa fiecăruia când se schimbă toate poveştile. Facem pace sau ne răzvrătim la ceea ce ni se întâmplă?! Nu trebuie să ne plângem, ci să ne îndreptăm mintea şi inima. E nevoie să ne schimbăm viaţa zilnic. Suferinţele, durerile, ameninţările de orice fel ne purifică. Doamne vine şi mângâie inimile prigonite, nedreptăţite. Mila Domnului ne urmează oriunde, oricând. 

Fericiţi sunteţi voi, sfinţilor, de trei ori fericiţi...Unii, la prezenţa voastră, au scrâşnit din dinţi. Şi atunci şi astăzi mai fac asta. Din păcate, şi Hristos, din iconomie, dacă ar mai veni odată pe pământ oamenii L-ar mai răstigni, iar şi iar… Poate nu pe faţă, poate în ascuns, poate pe la colţuri. Aceleaşi uneltiri, acelaşi om plin de răni, aceeaşi minte acoperită de întunericul orgoliilor. Nu am înţeles, Doamne, nici după 2000 de ani, Porunca Iubirii.

Oamenii încă mai sunt însetaţi de sânge, de violenţă, de ură. Ştampilele încă mai pecetluiesc subiectiv vieţile într-o ruletă rusească. Stiloul lasă urme pe pagina neplânsă, nesimţită, neiubită. Tulburare, frământare, inimi răvăşite. Cruzime şi securitate. Intrigi bizantine, diplomaţii apusene. Managementul situaţiilor de criză între tradiţie şi postmodernitate. Analiza discursului şi imaginea sistemului internaţional contemporan. Protocol, lobby în toate domeniile. Strălucirea se termină cu primul strat de praf. Îmi ţin cuvântul şi vorbesc când îmi vine rândul. Şi nu e compromis! Cu cât ne răzvrătim mai mult cu atât mai mult ne depărtăm de centrul fiinţei noastre… Se întâmplă ceva când puteam să judecăm şi nu am făcut-o, când puteam să ne răzbunăm şi nu am făcut-o, când ego-ul moare şi învie. Atunci răsare un adevăr, o prezenţă, o linişte. Canalul spre revelaţie. Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră. Deplină armonie. Nimic nu e mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer. Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă. Suflet frumos, fii cuminte! 
Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de dragul liniştii şi al comuniunii… Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul, lecţia. 


Alfa şi Omega. Mai sunt multe de văzut, mai sunt multe de trăit. Mâinile îmi sunt reci, dar inima e caldă. O inimă deschisă ştie ce are de făcut şi deschide şi alte inimi. Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără…Ierom. Hrisostom Filipescu,

joi, 6 noiembrie 2014

Să dăruim

Un pustnic a văzut odată, într-o pădure, un șoim. Șoimul ducea la cuibul său o bucată de carne: a sfâșiat acea carne în multe bucățele și a început să hrănească un pui de cioară rănit.
Pustnicul s-a mirat că un șoim hrănește un pui de cioară și s-a gândit: "Dumnezeu mi-a trimis un semn. Nici chiar un pui de cioară rănit nu este părăsit de El. Dumnezeu l-a învățat chiar și pe un șoim feroce să hrănească o mică creatură din altă specie, rămasă orfană pe lume. Se vede că tocmai Dumnezeu dă necesarul la toate creaturile, iar noi ne gândim mereu la noi înșine. Vreau să încetez de a mă preocupa de mine însumi! Dumnezeu m-a făcut să văd ce trebuie să fac. Nu-mi voi mai procura de mâncare! Dumnezeu nu părăsește niciuna dintre creaturile sale: nu mă va părăsi nici pe mine."
Și așa a făcut. A început să stea în acea pădure și nu s-a mai mișcat de acolo: se ruga, se ruga, și nimic altceva. Timp de 3 zile și 3 nopți a rămas așa, fără să bea o înghițitură de apă și fără a mânca o îmbucătură. După 3 zile, pustnicul slăbise atât de mult, încât nu mai era capabil să ridice mâna. Din cauza marii slăbiciuni, a adormit. Și iată că, în vis, i-a apărut un înger.
Îngerul l-a privit cu tristețe și a spus:
- Semnul era pentru tine, desigur; dar pt. ca tu să înveți să imiți șoimul!

Foarte ușor ne situăm de partea celui care trebuie să primească. Pentru Isus, noi suntem cei care trebuie să dăm.  (Bruno Ferrero)

miercuri, 5 noiembrie 2014

Arunc toate cuvintele...

Sunt la capătul inimii și privesc viața ca și cum nu aș fi plecat niciodată. Straşnică imagine. Nu mai înmulţesc vorbele. Arunc toate cuvintele. Și pe cele ce nu s-au spus încă…Hrisostom Filipescu


Conştiinţa curată e cea mai bună sărbătoare

Nu-mi ajung zilele să-I mulţumesc lui Dumnezeu. Nu-I mai cer nimic, doar mă minunez şi Îi mulţumesc din toată inima pentru toate! Slavă Ţie Doamne! Îţi mulţumesc Doamne pentru apă, pentru pâine, pentru aer, pentru căldură, pentru viaţă, pentru sănătate, pentru că m-ai trezit dimineaţă, pentru că m-ai adormit aseară, pentru cele arătate şi pentru cele nearătate, pentru că ne dai vreme de pocăinţă, ...pentru oamenii pe care ni-i scoţi pe Cale, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim!

Nu avem nevoie de anumite zile ca să fie sărbătoare, că să fim mai buni, mai frumoşi, mai calzi, mai iertători, mai iubitori, mai… Toate zilele noastre pot deveni o sărbătoare nesfârşită. Conştiinţa curată e cea mai bună sărbătoare. Unde este iubire, acolo este Dumnezeu.  Hrisostom Filipescu

Iubirea este un laborator al Învierii

"Oricât de savant şi virtuos ar fi cineva, dacă nu a ajuns să iubească orice făptură omenească, inclusiv pe potrivnicii săi, e semn că nu este încă în Dumnezeu şi Dumnezeu nu poate sălăşlui deplin întru el. Acolo, în iubire, ne cheamă Domnul cu toate neputinţele noastre. Sufletul nostru tânjeşte după Domnul, doar că noi îi astupăm glasul lăuntric prin grijile zilnice. Îl găsim pe Hristos în lacrim...ile vieţii şi în suspine, şi iarăşi Îl pierdem când nu ştim să iubim.

Iubirii nu îi este teamă de întunericul lumii acesteia. Iubirea este un laborator al Învierii, o icoană a Împărăţiei lui Dumnezeu. Iubirea lui Hristos revărsată asupra oamenilor naşte un pământ nou şi un cer nou… În iubire, arta privirii le vede pe toate bune. Mărimea unui suflet se măsoară prin ceea ce iubeşte, iar iubirea nu are margini !
Aşadar, puţine cuvinte, multă dragoste. Către toţi. Oricine ar fi ei !
Iubiţi mult, Hristos vă porunceşte !"

( Hrisostom Filipescu, Puţine cuvinte, multă iubire..., Iasi, 2013)