marți, 30 decembrie 2014

Sa nu-ti fie frica de nici un obstacol

Maiestru si furnica

La poarta unei mănăstiri de la poalele Himalayei bătu un pelerin:
- Doresc să vorbesc cu cel mai mare om din acest așezământ, fură primele lui cuvinte, în loc de bună ziua.
Călugării îl măsurară din cap până-n picioare fără să spună un cuvânt și-l duseră la maestrul lor, care era adâncit în citirea unor scrieri. Fără să-și ridice ochii îl întrebă:
- Cu ce te pot ajuta?
- Vreau să-ți fiu discipol, maestre, să devin un om mare așa cum ești tu! Şi preț de o jumătate de oră îi vorbi despre dorințele sale.
Maestrul îl ascultă și după ce termină îi spuse:
- Fiule, tăcerea îți va ascuți auzul și-ți va înfrumuseța cuvintele. Vorbele multe îți cheltuiesc energia…Vrei să-mi fii discipol?
- Da!
- In curtea interioară, lângă fântână, este o piatră mare; te rog să mi-o aduci căci vreau să-mi fac un altar din ea.
Pelerinul se uită spre curte și văzu un bolovan foarte mare.
- Glumesti? Nici zece oameni nu o pot ridica… dar eu…
Maestrul plecase deja, târându-și papucii pe lespezile de piatră. Pelerinul rămase trist. Se așeză dezamăgit pe scările templului..
“Niciodată nu voi putea să fiu discipolul acestui mare om” își zise în gând.
Oftând, cu capul plecat, începu să se gândească cum ar putea să ridice minunea de piatră mare cât un munte. Ochii îi căzură pe o furnică ce se oprise din drumul ei chiar în fata piciorului său… cara după ea o greutate de două ori mai mare. Se oprise în fața obstacolului și nu știa ce să facă. O privi curios și văzu că, după o mică ezitare, furnica împreună cu greutatea sa se urcă pe picior și-l traversă de-a latul, continuându-și drumul.
“Ar fi putut să-mi ocolească piciorul, dar ea nu… nu s-a dat înapoi din calea obstacolului… cu îndrăzneală l-a depășit… câtă putere la o furnică!” gândi uimit pelerinul și se adânci și mai mult în tristețe.
Treceau zilele și pelerinul își făcuse obicei să urmărească cum acționează fiecare vietate în fața obstacolului – adică a piciorului său – și nici una nu avea curajul furnicii. Și mai observă că toate greutățile cărate de furnică depășeau cu mult mărimea trupului ei firav.
Într-o zi, maestrul îl văzu plângând. Se așeză lângă el, și-l întrebă cu blândețe:
- S-a întâmplat ceva, dragul meu?
- Maestre, și furnica este mai mare decât mine. Sunt atât de mic…!!
- Mă bucur să te aud spunând asta. Ești pe drumul cel bun!
Înainte de a apuca să mai spună ceva, maestrul era deja departe. Pelerinul se gândi zile la rând cum să facă să ridice piatra și în același timp se gândea și la furnică, la puterea ei.
“Voi reuși… voi reuși pentru că îmi doresc din tot sufletul să fiu discipolul maestrului”.
Și-n același timp își dori să fie furnică, să aibă curajul și forța ei. Într-o zi se duse în fata pietrei, o privi cu atenție câteva secunde, respiră profund de trei ori, se interioriză preț de câteva clipe, desprinse brațele încet, încet, ca și când ar zbura și îmbrățișând-o, ridică piatra și o așeză în fața camerei maestrului.
Văzând toate acestea, maestrul râse cu poftă și-i spuse:
- Ai învățat?
- Da, maestre, am aflat multe observând. In primul rând am aflat că maestru poate să-ți fie oricine, chiar și o furnică, dacă ești capabil să înțelegi lecția oferită. In al doilea rând, să nu-ți fie teamă de nici un obstacol, acceptă-l, “intră în el”, fii una cu el… conștientizându-l, îl poți trece cu bine. In al treilea rând, puterea unei ființe nu stă în forța mușchilor ei, ci în Sine; concentrându-mă asupra Sinelui, devenind una cu el, greutatea pietrei nu a mai fost un obstacol pentru mine; am putut s-o ridic, deși era de două ori mai grea decât mine…In al patrulea rând, să nu judeci pe nimeni după “mărimea” lui, ci după fapta lui… furnica este o vietate atât de mică, dar foarte puternică. Şi-n al cincilea rând, să crezi… să crezi în Dumnezeul din tine, și atunci puterea ta va fi fără limite! Dar toate acestea nu aș fi putut să le învăț dacă nu aveam o motivație, un scop al vieții: să fiu precum maestrul meu.
- Daca vei reuși să fii mereu ca și furnica, atunci ai înțeles unul dintre secretele vieții:
nu există obstacol pe care să nu-l învingi atât timp cât ești cu sufletul curat și centrat în Inimă. Forța din tine poate muta și munții, iar credința ta îți va fi călăuză.
Bine ai venit printre discipolii mei!
Intr-un oras din Umbria, Italia, traia un om care se plangea intr-una de necazurile vietii lui. Intrucat era crestin , isi spunea cu amar ca are o cruce prea grea de purtat.
Intr-o noapte , inainte de a merge la culcare , el s-a rugat lui Dumnezeu sa ii schimbe povara pe care o ducea pe umeri.
In acea noapte , a visat ca Dumnezeu l-a adus in fata unui mari cladiri si i-a spus : “Ai curaj , intra si schimba-ti povara ” . Omul a deschis cu sfiiciune usa , a pasit inauntru si a descoperit o multime de cruci de toate formele si marimile , toate purtand numele proprietarilor lor. Mai intai , si-a ales o cruce de marime mijlocie dar , cand a vazut inscris pe ea numele unui bun prietn de-al sau , a asezat-o inapoi.
In cele din urma, cu permisiunea lui Dumnezeu , si-a ales cea mai mica cruce pe care a putut-o gasi.Spre marea lui mirare, pe ea era scris propriul sau nume.

duminică, 28 decembrie 2014

Mânia si Dragostea nu au limite


În timp ce un om isi schimba roata la maşina nouă, baietelul lui de 5 ani a luat o piatra ascuţită si a inceput sa zgârie aripa maşinii. Mânios, barbatul a luat mâna copilului şi l-a lovit peste ea de multe ori, fără să-şi dea seama ca avea în mână o cheie.
La spital, copilul si-a pierdut toate degetele din cauza numeroaselor fracturi. Când si-a văzut tatal… copilul a intrebat cu ochii plini de durere: „Tati, imi vor creşte degetele la loc?”.
Barbatul a ramas impietrit de durere; s-a intors la masina si a lovit-o de mai multe ori. Devastat de propriile lui fapte… stand in fata masinii s-a uitat la zgarieturi; baietelul scrisese: „TATI, TE IUBESC”.

Mânia si Dragostea nu au limite; alege-o pe cea din urma pentru a avea o viata minunata… Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oamenii pentru a fi iubiti.
Dar problema lumii de astazi este ca Oamenii sunt folositi si lucrurile sunt iubite… in timpul acestui an, sa fim atenti si sa ne amintim: Lucrurile sunt pentru a fi folosite, iar oameniii pentru a fi iubiti.

Eu recomand o stare de veselie interioară

Nu se supără Dumnezeu pe greşelile noastre atât de mult pe cât se supără dacă suntem nepăsători.

Să ştim să murim şi să înviem în fiecare zi...

Eu recomand o stare de veselie interioară, lăuntrică, din inimă, o stare ce înseamnă rugăciune neîncetată. O stare de veselie adevărată, degajată de problemele vieţii, ale unuia şi ale altuia. O stare de veselie, cu orice chip. Să ai o stare de stăpân asupra ta şi de veselă liniştire, chiar dacă te-ai noroit, căci, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, ea este numai şi numai de la diavol.

Cine ştie că există veşnicie şi nu ia nici o măsură, este bun de închis în casa de nebuni.



Iubiţi mult! Hristos vă porunceşte! Pr. Arsenie Papacioc


Mesaj foarte important


În vremurile actuale, de permanentă schimbare, de bom­bar­dament informaţional şi de rafinare a ispitei, de contes­tare a tradiţiei şi de libertinaj extrem, cum ne putem apro­pia şi/sau ţine aproape de Dumnezeu? - Să nu credem răul. Să ştim că tot ce auzim rău de cineva este o minciună, nu neapărat în conţinut, ci în lucrare. Răul nu poate fi adevărat prin definiţie. Răul este opera diavolului, şi dacă ispititorul mai înainte aruncă pe un om într-o gre­şeală, pe urmă trâmbiţează despre acea greşeală în urechile celor slabi, pentru a înmulţi răul. Acesta pare să fie rostul din ce în ce mai clar al televiziunilor. Să ne păzim de înmulţirea clevetirilor care ajung la urechile noastre, şi nu vom pierde niciodată legătura cu Dum­nezeu, oricât de încurcaţi am fi în alte privinţe. Ieromonah Savatie Baştovoi



Să nu trâmbiţăm păcatele semenilor noştri; ci, pe cât putem, să le ţinem sub umbra. Să avem suflet de filozof.
Citat Arsenie Papacioc

Judecata de apoi

Dupa o viata simpla si senina, o femeie muri si se trezi ca face de indata parte dintr-un sir foarte obisnuit de oameni care inaintau incet spre Judecatorul Suprem.
Si cu cat se apropia mai mult de tinta, cu atat putea auzi tot mai clar cuvintele Domnului.
Astfel, auzi ca-i spunea unuia: “Tu m-ai ajutat cand eram ranit pe autostrada, intra in Raiul meu”.
Iar altuia: “Tu ai dat un imprumt fara dobanda unei vaduve, vino sa primesti rasplata vesnica.”
Si altuia: “Tu ai facut operatii chirurgicale foarte dificile gratuit, ajutandu-ma sa redau speranta multora, intra in Imparatia Mea.” Si asa mai departe.
Biata femeie fu cuprinsa de spaima, caci, oricat s-ar fi straduit, nu-si amintea sa fi facut nimic iesit din comun in toata viata ei.
Incerca sa iasa din rand pentru a avea timp sa se gandeasca, dar nu putu in nici un chip: un inger zambitor, dar hotarat, nu-i dadea voie sa paraseasca randul.
Cu inima batand sa-i iasa din piept de atata emotie, femeia ajunse in fata Domnului. Imediat, se simti invaluita de surasul lui: “Tu ai calcat toate camasile mele... Intra in fericirea vesnica.”

Ne este foarte greu uneori sa ne imaginam cat de extraordinara este viata de zi cu zi. 

Iubirea vindeca...


A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc si foarte frumoasa. Printesa suferea insa de o boala misterioasa. Pe masura ce crestea, mainile si picioarele-i slabeau, in timp ce auzul si vazul i se imputinau.
Multime de doctori incercasera s-o vindece, dar in zadar.
Intr-o zi, la curte sosi un batran despre care se spunea ca ar cunoaste secretul vietii. Toti curtenii se grabira sa-l roage sa vina in ajutorul printesei bolnave. Batranul ii dadu copilei un cosulet de nuiele cu capac si-i spuse:
-Ia-l si ai grija de el. Te va vindeca.
Nerabdatoare si plina de bucurie, prinetesa deschise capacul, dar ceea ce vazu o umplu de uimire si de tristete. In cosulet zacea un copil doborat de boala, si mai nenorocit si mai suferind decat ea. Printesa isi lasa sufletul cuprins de compatimire si, in ciuda durerilor, lua copilul in brate si incepu sa-l ingrijeasca.
Trecura luni, iar printesa nu avea ochi decat pentru copil. Il hranea, il mangaia, ii suradea, ii veghea noptile, ii vorbea cu duiosie, chiar daca toate acestea ii pricinuiau o mare suferinta si oboseala. La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva de necrezut.
Intr-o dimineata, copilul incepu sa zambeasca si sa mearga. Printesa il lua in brate si incepu sa danseze razand si cantand, usoara si nespus de frumoasa cum nu mai fusese de multa vreme.
Fara sa-si dea seama, se vindecase si ea.

Doamne, cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana;
cand mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa;
cand mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie incalzit;
cand sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa-l mangai;
cand crucea mea incepe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o impart cu el;
cand sunt sarac, adu-mi pe cineva care e-n nevoie;
cand nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa;
cand ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l incurajez;
cand simt nevoia de a fi inteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de intelegerea mea;
cand as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija;
cand ma gandesc la mine, indreapta-mi gandurile catre altii.

Alegerea


Un om care se simtea vesnic impovarat de greutatile vietii se planse unui vestit maestru spiritual:
“- Nu mai pot! Viata mi-e un chin!”
Maestrul lua o mana de cenusa si o lasa sa cada intr-un pahar plin cu apa curata, buna de baut, pe care-l avea pe masa, spunand:
“- Acestea sunt suferintele tale.”
Toata apa se tulbura si se murdari. Maestrul arunca apa, lua alta mana de cenusa la fel cu cea dinainte, i-o arata omului nostru, se apropie apoi de fereastra si o arunca in mare. Cenusa se imprastie intr-o clipa, iar marea ramase la fel ca inainte.

“- Vezi?”, il lamuri inteleptul. In fiecare zi, trebuie sa alegi intre a fi un pahar de apa sau marea.”

Prea multe inimi neincapatoare, prea multe suflete sovaitoare, prea multe minti nepricepute si brate inchise. Unul dintre lipsurile majore ale timpului nostru este curajul. Nu indrazneala prosteasca, temeritatea inconstienta, ci adevaratul curaj, care in fata fiecarei probleme spune linistit:
“Exista cu siguranta o solutie pe undeva, iar eu o voi gasi.”(Bruno Ferrero)

vineri, 26 decembrie 2014

Dragostea mamei…

Un baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.


Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”

Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama

Noi ce construim?

Doi fraţi care trăiau în gospodării alăturate au avut un conflict. A început cu o mică neînţelegere şi a luat amploare până când s-a produs dezbinare între cei doi. Totul a culminat cu un schimb de cuvinte dure, urmate de săptămâni de linişte…

Într-o dimineaţă, cineva a bătut la uşa fratelui mai mare. Când a deschis uşa a văzut un bărbat cu unelte de tâmplărie.

“Caut de lucru pentru câteva zile, a zis străinul. Poate aveţi nevoie de mici reparaţii aici, în gospodărie, eu v-aş putea ajuta”.

“Da, a zis fratele mai mare. Am ceva de lucru pentru dumneata. Vezi acolo, pe partea cealaltă a râului, locuieşte vecinul meu.  Mă rog,  de fapt este fratele meu mai mic. Vreau să construiesc un gard de doi metri înălţime, nu vreau să-l mai văd. Eu plec la câmp, la treburile mele, dar aş vrea ca până mă întorc diseară, dacă se poate, să fie gata”.

Tâmplarul a muncit mult, măsurând, tăind, bătând cuie. Aproape de asfinţit, când s-a întors de la câmp fratele mai mare, tâmplarul tocmai terminase treaba. Uimit de ceea ce vede, fermierul a făcut ochii mari şi a rămas cu gura căscată.

Nu era deloc un gard de doi metri.  În locul lui era un pod care lega cele două gospodării peste râu.

Tocmai în acel moment vecinul lui, fratele cel mic, venea dinspre casa lui şi, copleşit de ceea ce vedea, şi-a îmbrăţişat fratele mai mare şi i-a spus:

“Eşti un om deosebit, să te gândeşti tu să construieşti un pod aşa de frumos după tot ce ţi-am spus şi ţi-am făcut! Iartă-mă, frate!” 

Şi s-au iertat.

Tâmplarul, văzându-şi treaba terminată, începu să-şi adune uneltele ca să plece într- ale sale.

“Aşteaptă, stai, i-a zis fratele cel mare. Mai stai câteva zile. Am mult de lucru pentru dumneata”.

“Mi-ar plăcea să mai rămân, a spus tâmplarul, dar mai am multe poduri de construit…” 

“OAMENII CONSTRUIESC PREA MULTE ZIDURI ŞI PREA PUŢINE PODURI”  

(Isaac Newton)

Găsim întotdeauna ceea ce căutăm

Era odată un bărbat care şedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetăţi din Orientul Mijlociu. Un tânăr se apropie într-o bună zi şi îl întrebă:

- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Bătrânul îi răspunse printr-o întrebare:

- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

- Egoişti şi răi. De aceea mă bucur că am putut pleca de acolo.

- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Puţin după aceea, un alt tânăr se apropie de omul nostru şi îi puse aceeaşi întrebare:

-  Abia am sosit în acest ţinut. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi?

Omul nostru răspunse cu aceeaşi întrebare:

- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?

- Erau buni, mărinimoşi, primitori, cinstiţi. Aveam mulţi prieteni acolo şi cu greu i-am părăsit.

- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăţi, răspunse bătrânul.

Un neguţător care îşi aducea pe acolo cămilele la adăpat auzise aceste convorbiri şi pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân şi îi zise cu reproş:

- Cum poţi să dai două răspunsuri cu totul diferite la una şi aceeaşi întrebare pe care ţi-o adresează două persoane?

- Fiule, fiecare poartă lumea sa în propria-i inimă. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut nu va găsi nici aici nimic bun. Dimpotrivă, acela care a avut şi în alt oraş prieteni va găsi şi aici tovarăşi credincioşi şi de încredere. Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce ştim noi găsi în ei.

                                       (Bruno Ferrero)

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!

Povestea brutarului şi a lăptarului


    Într-una din zile, un negustor de produse lactate primeşte o citaţie pentru a se prezenta la judecătorie, fiindu-i intentat un proces de către brutarul său. Omul, foarte îngrijorat, se tot întreba oare cu ce-o fi invinuit…
Brutarul însă ştia cu ce, şi încă cum!
Acesta din urmă îl bănuia pe lăptar că îl înşeală la cântar când cumpără de la el unt. Aşa că nu o dată, după ce lăptarul îi aducea kilogramul de unt şi pleca,  cântărea imediat marfa în prezenţa unor martori.
Într-adevăr, bănuielile sale erau justificate. Ba primea 900g, ba 800g, au fost cazuri când a primit şi 750 g de unt în loc de 1 kg.
În ziua judecăţii, judecatorul îl întreabă pe negustorul de lactate:
–    Spune, dumneata ai cântar cu care să cântăreşti untul ce-l dai brutarului?
–    Nu, domnule judecător, nu am.
–    Păi atunci cum pretinzi că îi cântăreşti untul?
–    Păi… să vedeţi… eu am o balanţă, pun pe o parte a balanţei pâinea de un kilogram pe care o cumpăr de la brutar, iar pe cealaltă parte pun unt până ce balanţa se echilibrează….

   Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, 
faceţi-le şi voi la fel!

Înţelepciunea bătrânului samurai

Lângă Tokio trăia un vestit samurai care îi îndruma pe cei tineri . Se spune că, în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.


Într-o după-amiază, un luptător, cunoscut pentru lipsa lui de scrupule, a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la luptă: aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi, apoi, contraataca cu viteză.
Tânărul luptător nu pierduse încă nici o luptă. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima. Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, i-a aruncat toate insultele ce există sub soare, i-a insultat până şi strămoşii. Timp de câteva ore a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat şi a plecat.
       Decepţionaţi de faptul că maestrul primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au întrebat:
– “Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit sabia, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în fata tuturor?”
– “Dacă cineva vine la tine cu un cadou şi tu nu îl primeşti, cui aparţine cadoul?” a întrebat bătrânul samurai.
– “Celui care a vrut să ţi-l ofere” a replicat unul dintre discipoli.
– “La fel se întâmplă şi cu orice mânie, insultă sau invidie” spuse maestrul. “Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.”
       În viaţa de zi cu zi sunt nenumărate situaţiile în care ne trezim prinşi fără să vrem în tot felul de situaţii nedorite.
       Fiecare clipă îşi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne încurcă. Totul depinde de noi. Putem alege să acceptăm orice dar şi să ne lăsăm atraşi în jocul altora, sau să fim selectivi… şi să acceptăm doar acele daruri care ne ajută în creşterea şi maturizarea noastră.

Sursa: “Casa trezirii

Să deschizi uşile fără FRICĂ …

Într-o ţară aflată în război, era un rege care înspăimânta pe prizonierii săi, nu-i omora…

Îi ducea într-o sală în care era un grup de arcaşi de o parte şi o uşă imensă din fier de cealaltă parte, deasupra căreia se vedeau sculptate figuri acoperite de sânge…
În această sală, îi punea să formeze un cerc şi le spunea: puteţi alege între a muri săgetaţi de arcaşii mei sau a trece prin această uşă…
În spatele acestei uşi EU VĂ VOI AŞTEPTA…Toţi alegeau să fie omorâţi de arcaşi…
După terminarea războiului, un soldat care servise în slujba regelui mult timp, se adresă regelui:
- Sire, pot să vă întreb ceva?
- Spune, soldatule.
- Sire, ce se află în spatele uşii?
Regele îi răspunse:
-Mergi şi vezi tu însuţi!!!
Soldatul deschise înspăimântat uşa şi, pe măsură ce o făcea, intrau raze de soare şi lumina invadă sala… Şi, în cele din urmă, surprins, descoperi…că uşa se deschidea în faţa unui drum care conducea spre LIBERTATE !!!
Soldatul, vrăjit, îşi privi regele, care îi spuse:
- Eu le dădeam ocazia să ALEAGĂ dar, din teamă, preferau să moară decât să rişte să deschidă această uşă!!!

 Câte uşi nu deschidem de teama de a nu risca?

 De câte ori nu ne pierdem libertatea şi murim înlăuntrul nostru, doar pentru că ne este teamă să deschidem uşa visurilor noastre?

Ce nu te va intreba Dumnezeu

- Dumnezeu nu te va intreaba ce fel de masina ai condus, dar te va intreaba cati oameni ai condus cu ea atunci cand aveau nevoie de un mijloc de transport.
- Dumnezeu nu te va intreaba cati metri patrati are casa ta, dar te va intreaba cati oameni au fost bine primiti in casa ta.
- Dumnezeu nu te va intreaba despre hainele la moda pe care le ai in dulap, dar te va intreaba pe cati oameni nevoiasi i-au imbracat aceste haine.
- Dumnezeu nu te va intreaba ce pozitie sociala ai avut, dar te va intreaba cum te-ai comportat cu ceilalti.
- Dumnezeu nu te va intreaba cate proprietati si bunuri materiale ai avut, dar te va intreaba cum ti-au condus acestea viata.
- Dumnezeu nu te va intreaba care a fost salariul cel mai mare pe care l-ai avut, dar te va intreaba ce compromisuri ai facut pentru a-l obtine.
- Dumnezeu nu te va intreaba cat de mult ai muncit peste program la servici, dar te va intreaba cat de mult ai “muncit peste program” cu familia si pentru cei dragi.
- Dumnezeu nu te va intreaba cata lume te-a recomandat, dar te va intreaba pe cati ai recomandat tu la randul tau.
- Dumnezeu nu te va intreaba ce meserie ai avut, dar te va intreaba daca ai schimbat meseria dupa cea mai buna abilitate a ta.
- Dumnezeu nu te va intreaba ce ai facut sa te ajuti, dar te va intreaba ce ai facut sa iii ajuti pe ceilalti.
- Dumnezeu nu te va intreaba cati prieteni ai avut, dar te va intreaba pentru cati oameni ai fost un adevarat prieten.
- Dumnezeu nu te va intreaba cum ti-ai aparat drepturile, dar te va intreaba cum ai aparat drepturile altora.
- Dumnezeu nu te va intreaba ce vecini ai avut, dar te va intreaba ce fel de vecin ai fost tu lor.
- Dumnezeu nu te va intreaba ce culoare a avut pielea ta, dar te va intreaba ce fel de caracter ai avut.
- Dumnezeu nu te va intreaba de cate ori vorbele tale au spus adevarul, dar te va intreaba de cate ori nu l-au spus.

luni, 22 decembrie 2014

Chiar si un surâs, trebuie sa devina o rugaciune

Nu este de ajuns consacrarea unui timp pentru rugaciune, caci fiecare act, fiecare gest, chiar si un surâs, trebuie sa devina un imn de adorare, o ofranda, o rugaciune. Trebuie sa oferim nu ceea ce avem, ci ceea ce suntem. ( Paul Evdokimov) 

vineri, 19 decembrie 2014

Iartă! Strângerea de inimă să devină strângere de mână

Te întorci în casa sufletului tău. Ești fidel inimii tale. Mintea are alte legi, uneori cam reci. Oameni frânţi sufleteşte găsim la tot pasul. Au fost, sunt şi vor mai fi. Ne rănim între noi din orgoliu, invidie, neputinţe. Postiţi, rugaţi, iertaţi. Spăşiţi sau nu. Societatea cu al ei carusel a ameţit conștiințe. Sunt succese care coboară și înfrângeri care te înalță. Important e să poți dormi liniștit noaptea…Este loc și de căință. 
Atât sentimentul aroganței și al superiorității, cât și al insuficienței și al inferiorității sunt atitudini extreme ale vieții ce pot dărâma ființa oricui. Dumnezeu, făcând pe om, nu a vrut să creeze un rob, un sclav, ci un suveran, un împărat al creaţiei. Omul nu e făcut să fie înfrânt. Greutăţile din corabia vieţii ne fac să avem stabilitate în furtunile şi valurile nopţii. 
Caută noi începuturi și descoperă bucuria de a lăsa trecutul în urmă. Reproșurile sunt mai grele ca necazul în sine. În viață nu poți să spui oricui orice. Mulți rămân doar la ambalaj, oricât am povesti despre gustul miezului. Fiecare om are taina sa. Inimă fină sau cu multe crestături. Intuiții, inspirații, structuri logice. Iartă! Strângerea de inimă să devină strângere de mână. Roagă-te! Fiecare grăunte are făină, dar şi tărâţe. Şi cel mai bun vin are drojdia lui. În fiecare rău e un bine, depinde de noi ce alegem să folosim, să vedem. Binecuvântează şi mulţumeşte pentru tot ce primeşti. Vei înţelege mâine lecţia de astăzi! ieromonah Hrisostom Filipescu

luni, 15 decembrie 2014

Fiecare zi este o viaţă în miniatură

Cuminte, năstruşnic, trist sau vesel, filmul vieţii rulează clipă de clipă în premieră doar o singură dată. Filmezi sau te laşi filmat? Crede-mă că nu vrei averi. Vrei pace şi iubire. Te-ai agitat în zadar: “Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov, 1,21)  Totul este atât de simplu şi de frumos. Sufletul tău e pur. Ai răbdare. Păstrează sănătatea sufletului aşa cum ţii la sănătatea trupului. Frumuseţea, gingăşia inimii şi a gândului curat fac ca orice om să devină frumos şi la exterior, indiferent ce urme are pe trup… Lumina din interior radiază şi acoperă orice rană, orice minus, orice…Înnobilează sufletul, curăţă ochii să vadă cele bune şi mintea să gândească plusurile şi viaţa se va schimba. Dumnezeu nu este o balanță, un cântar: ți-am dat, îmi dai. Dumnezeu este iubire. Dumnezeu este un Tată iubitor, înțelegător, atotcuprinzător, iertător. Durerile sufletului sunt mai puternice decât durerile trupului. Udă cu lacrimi ce e de udat, ară cu iertare, discuieşte cu bunătate şi seamănă iar seminţele iubirii. Aşteaptă raza de soare şi binecuvântarea lui Dumnezeu. „Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.” (Ps.33,13)Nimic nu e rău, noi le folosim rău. Din ce suntem transmitem celorlalți. Fiecare zi este o viaţă în miniatură.
Cât de mult ne iartă Dumnezeu și cât de puțin iertăm noi celor din jur. Hristos S-a răstignit și pentru mine, și pentru tine, și pentru el, și pentru ea. Pe toți caută să-i mântuiască. Și mai curge sânge pe cruce, și o mamă mai varsă o lacrimă fierbinte la picioarele crucii. Atât de mult ne iubește și ne vrea Acasă, încât Mântuitorul Iisus Hristos dacă pierde un singur suflet, nici îngerii nu-I sunt consolare…


sâmbătă, 13 decembrie 2014

Caut din toată inima bucuria de a fi, nu bucuria de a avea!

Să ne şlefuim viaţa cu un zâmbet sănătos şi curat. Capacitatea de a empatiza nu ţine de societate care este o „mamă vitregă”, ci de fiecare din noi. Avem nevoie să râdem, dar ţine de puterea fiecăruia să aleagă. Fără ecuaţii, fără formule speciale, fără taxe şi impozite. 

Râd şi dansez în ploaia vieţii. Bucuria şi tristeţea sunt molipsitoare. Caut din toată inima bucuria de a fi, nu bucuria de a avea! Cine a cunoscut măcar o dată pe Dumnezeu nu mai poate fi trist! 

În Porunca Iubirii, mântuirea are la temelie cele 9 Fericiri, garanţia de a merge mai departe: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. 
Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. 
Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. 
Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. 
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. 
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. 
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. 
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. 
Fericiţi veţi fi voi când vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea. 
Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri”! (Matei 5, 3-12). 

Viața este un miracol. Sufletul care se bucură îi vine să pupe și să îmbrățișeze tot.

sâmbătă, 6 decembrie 2014

Am ales să iubesc

Ştim că nu ştim nimic. Suntem inundați de știri. Ştiri în neștire. Viața e o știre, moartea e o știre. Când renunţi să mai vrei să ştii tot, atunci te uneşti cu Cel care cunoaşte Totul! Cele mai multe certuri provin din faptul că oamenii nu îşi exprimă propriile gânduri şi le interpretează greşit pe altora. Paradigmă a comunicării. Conexiuni neurologice învăţate. Tipare, scenarii. Când privim pe cineva să privim prin ochii iubirii. Lumea este plină de inimi amanetate. E viaţa ta şi te plimbă ca într-un joc. Eu ştiu ce vreau de la viaţă şi nu mă ascund de mine. Furtuni, minciună, adevăr, capul în nori. Am ales să iubesc. Nu îmi las inima pe jos ca să nu ştiu pe unde s-a dus. Ce faci bine te va ajuta și ce faci rău se va întoarce împotriva ta. După încercări ești mai puternic. Experiența te va ajuta. Mergem înainte indiferent dacă ziua a fost dulce sau amară. Lumea vrea fapte, nu cuvinte deșarte. Nu vreau să fiu altcineva. E viața mea și mă bucur de ea! Nu mai stau la pândă la intrarea în inima mea. Nu tai bilete. Nu pun întrebări. Sunt o cetate întărită, fortăreaţă construită din pietrele mici şi mari ale vieţii. Zâmbesc tuturor.  Mă bucur de viaţă ca un copil ce face primii paşi! Nu mai zic nici un cuvânt. Înțelepciunea vieții e simplă; fă ca pe unde ai trecut să fie mai bine ca înainte! Te iubesc pentru că nu ştiu altă cale! Nu uita că eşti Iubire, Lumină, Viaţă, Bucurie, candidat la Sfinţenie, Cetăţean al Raiului! Bucură-te de lucrurile mici, căci într-o zi, privind în urmă, ai să descoperi că au fost lucruri mari. Cea mai bună zi este ziua de azi! Cărarea vieţii e frumoasă. Fii liniştit. 

Tu alegi dacă mai târziu vei scrie în jurnalul minții tale despre vise sau despre regrete, despre frică sau despre curaj, despre pasiune sau despre compasiune. Trăiește şi iartă! Sufletul nostru dialoghează. Legea naşte farisei, harul naşte oameni liberi. Credinţa nu este o datorie de împlinit, ci un act de iubire. Pune tot pe foc şi arde pagini. Astăzi începe viaţa ta… Hrisostom Filipescu

Porunca Iubirii

Nu am înţeles, Doamne, nici după 2000 de ani, Porunca Iubirii. Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră. Deplină armonie. Nimic nu e mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer. Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă. Suflet frumos, fii cuminte! Prietenia este leacul vieţii. Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de dragul liniştii şi al comuniunii… Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul, lecţia. Orice greutate din viaţa noastră are dreptul să vină, dar nu are dreptul să rămână. Risipiţi norul tristeţii şi alungaţi teama! Cu mintea veche judecăm, dar cu mintea nouă iertăm şi binecuvântăm pe cei ce încă nu simt „metaforele negustate” ale vieţii. Hrisostom Filipescu 

joi, 4 decembrie 2014

SUPREMA DECLARATIE DE DRAGOSTE

 “Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.(Matei 28, 20). 

Gând pentru suflet

„Este o singură cale senină: trăirea învăţăturii creştine, în toată adâncimea ei şi în toată sinceritatea noastră.” Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei

„Când două sau mai multe persoane se unesc în acelaşi scop duhovnicesc, puterea fiecăruia e multiplicată la infinit.” (Părintele Sofronie)