duminică, 29 martie 2015

De ce nu ne vindecam?

Nu ne vindecam pentru ca nu ne preocupam de propria vindecare. E mai simplu sa-i schimbam pe ceilalti. 

“A-ti vedea gre­se­lile” insamna a te analiza conform invataturii crestine:
CELE 10 PORUNCI DUMNEZEIESTI
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, sa nu ai alti dumnezei afara de Mine.
2. Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.
3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert.
4. Adu-ti aminte de ziua Domnului si o cinsteste.
5. Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.
6. Sa nu ucizi.
7. Sa nu fii desfranat.
8. Sa nu furi.
9. Sa nu ridici marturie mincinoasa impotriva aproapelui tau.
10. Sa nu poftesti nimic din ce este al aproapelui tau.
Adeseori se spune ca ajungem sa-l judecam pe celalalt, din dorinta de a-l indrepta. Ne uitam la faptele lui, vedem ce este nepotrivit, i le comunicam si ii cerem sa ia alt chip. Dar cand facem aceasta critica, mai tinem seama de cuvintele Mantuitorului: "De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tau si nu te uiti cu bagare de seama la barna din ochiul tau? … Fatarnicule, scoate intai barna din ochiul tau, si atunci vei vedea deslusit sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Mt 7, 1-5)? Ma tem ca nu. 

“A-ti vedea gre­se­lile” înseamnã sã te supui pri­mu­lui îndemn evan­ghe­lic: “Pocãiti-vã, cã s-a apro­piat Împãrã­tia Ceru­ri­lor”. Când lumina se apro­pie, ea alungã întu­ne­ri­cul din noi. 

“A-ti vedea pãca­tele” înseamnã sã mori în Hris­tos, pen­tru a renaste în sufla­rea Sa şi pen­tru a te regãşi în casa Tatã­lui. “Mai mare lucru este sã-şi vadã cineva pãca­tele decât sã învieze din morti”, spune o vorbã veche. Cãci a-ti vedea pãca­tele înseamnã sã treci prin cea mai cruntã moarte, în timp ce, dupã renas­te­rea prin botez, viaţa spo­reste în tine fãrã sã-ti dai seama, pen­tru cã ai deve­nit un “fãcã­tor de pace”; mãcar cã tre­buie “sã-ti versi sân­gele ini­mii”, spu­nea sta­re­tul Siluan de la Mun­tele Athos, pen­tru a zdrun­cina nega­tii, pen­tru a topi împie­tri­rea unor inimi şi pen­tru a putea cere de la Dum­ne­zeu mân­tu­i­rea tuturor. Cel care-şi vede pãca­tele şi nu-l judecã pe fra­tele sãu va putea într-adevãr sã-l iubeascã. Sunt des­tul de scâr­bit de mine însumi pen­tru a mai putea fi de alt­ci­neva. Stiu cã omul, dupã chi­pul lui Dum­ne­zeu, este Tainã şi Iubire, dar mai stiu cã aceastã iubire se poate schimba în urã. Res­pect Taina şi nu astept nimic în schimb. Trimite-mi Tu, Doamne, iubi­rea, cãci ea este rodul haru­lui Tãu. Sã bine­cu­vân­tãm, deci, sã încer­cãm sã deve­nim nu fiinte de pose­siune – care stã­pâ­nesc şi sunt stã­pâ­nite –, ci fiinte de bin­e­fa­cere. Reci­pro­ci­tate fãrã mar­gini a bine­cu­vân­tãrii: sã-L bine­cu­vân­tãm pe Dum­ne­zeu care ne bine­cu­vin­teazã, sã bine­cu­vân­tãm tot ceea ce existã, în lumina Sa, fãrã sã uitãm cã bine­cu­vân­ta­rea, pen­tru a nu se trans­forma în “grãire în desert” tre­buie sã devinã “bin­e­fa­cere”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu